spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicEchipamentele pentru mineri, întârziate cu un an

    Echipamentele pentru mineri, întârziate cu un an

    Echipamentele de protecție pentru angajații Complexului Energetic Oltenia sunt întârziate cu un an. Potrivit sindicaliștilor, este vorba de echipamentul de vară care este întârziat cu un an. În momentul de față, au fost livrate echipamentele de iarnă, dat fiind anotimpul în care ne aflăm. În mod normal, în 2022 ar trebui să fie livrate două rânduri de echipament, dată fiind întârzierea. Acordarea de costume de protecție pe timp de vară și de iarnă este reglementată de legislație și de Contractul Colectiv de Muncă, semnat între sindicate și administrație.

    „Salopetele de vară sunt cu un an întârziere. Ar fi trebuit să le primim anul acesta, dar nu s-a mai întâmplat. Fiecare s-a descurcat cu echipamentul pe care l-a avut sau și-a luat de unde a putut. Ce puțin așa a fost situația în zona Jilț. Acum am primit pufoaicele pentru iarnă. Par bune. Echipamentul trebuie să fie livrat pentru că legislația prevede acordarea de salopete de protecție pe timp de vară și de iarnă. Tot timpul au fost probleme cu echipamentul de protecție, în special la capitolul calitate”, a declarat Vasile Tivig, sindicalist în cadrul Sindicatului Energia Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: