spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro a coborât sub 4,2 lei

    Euro a coborât sub 4,2 lei

    Moneda naţională şi-a continuat tendinţa de apreciere faţă de principalele valute, excepţie făcând dolarul american. Ieri, a fost a treia şedinţă consecutivă de apreciere faţă de euro, cursul coborând de la 4,2402 la 4,2219 lei, după ce luni seară BCE anunţase o medie de 4,2384 lei. Tranzacţiile din prima parte a şedinţei s-au realizat la 4,2240-4,2320 lei, la jumătatea ei euro coborând la 4,2120-4,2150 lei, pe fondul ordinelor de vânzare venite din partea clienţilor comerciali dar şi a unor bănci, în condiţiile în care dobânzile pe termen scurt au urcat în apropierea ratei de politică monetară, care este de 6,25%, chiar dacă BNR a împrumutat în ultimele zile mai multe bănci cu câteva miliarde de lei.

    În piaţa la termen de la Sibiu, la ora 14:00, raportul euro/leu se tranzacţiona pe septembrie la 4,24-4,2550 lei iar pe decembrie la 4,2551-4,2650 lei. Dolarul american, care s-a apreciat pe pieţele internaţionale faţă de euro, urca de la 2,9240 la 2,9272 lei, în timp ce francul elveţian înregistra a şaptea şedinţă consecutivă de depreciere, cursul coborând de la 3,5910 la 3,5729 lei, mai sus, totuşi, cu peste 15 bani faţă de finalul anului trecut. Monedele din regiune stagnau faţă de euro la valorile de luni, cea poloneză la 4,15 zloţi iar cea maghiară la 272,3 forinţi. Pe pieţele internaţionale, raportul euro/dolar cobora de la 1,4548 la 1,4385 dolari, la ora 14:00 media fiind de 1,4415 dolari. Raportul euro/franc elveţian scădea de la maximul de 1,1971, atins acum două zile, la 1,1895 franci, ca efect a măsurilor luate de Banca Naţională a Elveţiei de a stopa aprecierea prea puternică a francului. Pe London Bullion Market, preţul unciei de aur de la fixingul de ieri dimineaţă era de 1.791 dolari, în creştere faţă de luni seară. Săptămâna trecută aurul a înregistrat o volatitate extremă, uncia coborând de la un maxim de 1.911,46 până spre 1.700 dolari. Pe sibex.ro, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,4385-1,4510 iar pe decembrie la 1,4365-1,4492 dolari, în timp ce uncia de aur fluctua pe octombrie între 1.789,9 şi 1.797,9 dolari.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: