spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro crește, dolarul scade

    Euro crește, dolarul scade

    Leul s-a decuplat, din nou, de evoluția altor monede din regiune și a revenit pe depreciere față de euro, dar s-a întărit comparativ cu dolarul. După scăderea de marți la 4,6210 lei, minimul ultimelor șase săptămâni, euro a crescut ieri la 4,6276 lei, într-o ședință în care cotațiile au urcat la 4,62 – 4,631 lei. Transferurile de la ora 14:00 se efectuau la 4,627 – 4,63 lei, mai sus cu jumătate de ban comparativ cu cele de acum două zile.

    Apropierea Sărbătorilor de Crăciun impune mai multă prudență din partea investitorilor, astfel că dolarul a suferit o scădere, cursul coborând de la 3,9130 la 3,9066 lei iar cotațiile fluctuau între 3,899 și 3,911 lei. Moneda elvețiană, care s-a apreciat marți la 1,161 pierdea ieri teren și se tranzacționa pe piețele internaționale intre 1,166 și 1,17 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 3,9715 la 3,9694 lei.

    Mișcările din piața monetară și-au redus fluctuațiile astfel că indicele ROBOR la trei luni, cel care afectează cel mai mult ratele la creditele în lei, a stagnat la 2,11% iar cel la șase luni la 2,31%. Monedele din regiune se mențineau față de euro la valori înregistrate acum două zile. Cea poloneză se tranzacționa la 4,197 – 4,209 zloți iar cea maghiară la 312,6 – 313,4 forinți. Perechea euro/dolar continua să se aprecieze, transferuruile realizandu-se în culoarul 1,1777 – 1,1858 dolari.

    Dolarul nu a beneficiat, în ultimele zile, de progresul decisiv și destul de rapid primit în cele două camere ale parlamentului american de legea privind reforma fiscală din SUA. Pe de altă parte, direcția pozitivă a euro s-ar putea întoarce ca o consecință a „ dosarului catalan”, în condițiile în care alegerile regionale din această regiune spaniolă arată un rezultat indecis și strâns.

    Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: