spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro a scăzut cu aproape un ban

    Euro a scăzut cu aproape un ban

    Uşoara calmare a spiritelor pe pieţele internaţionale, evoluţie normală înainte de începerea vacanţei de iarnă, cât şi majorarea preţurilor la ţiţei la peste 60 de dolari/baril sau stabilizarea rublei faţă de principalele valute, au asigurat leului aprecierea faţă de euro. Cursul euro a scăzut de la 4,4750 la 4,4674 lei, într-o şedinţă în care deschiderea s-a realizat la 4,4740 lei, care a reprezentat maximul zilei, cotaţie apropiată de cea de la închiderea de vineri. Treptat, euro a coborât sub 4,47 lei, minimul atins fiind de 4,4660 lei, iar tranzacţiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4640 – 4,4670 lei. Cursul dolarului american a coborât de la maximul de 3,6474 lei la 3,6433 lei. Comparativ cu sfârşitul anului trecut aprecierea dolarului este de circa 12%. Reamintim că în iulie 2012, când euro coborâse la 1,2 dolari, ca o consecinţă a crizei din Grecia, cursul a atins un maxim istoric de 3,8343 lei. Cursul francului elveţian a coborât, de asemenea, de la 3,7175 la 3,7120 lei. Monedele din regiune au început ziua pe depreciere faţă de euro, pentru ca apoi să recupereze din terenul pierdut. Astfel, cea poloneză a coborât de la 4,27 la 4,255 dolari iar cea maghiară de la 317 la 315,2 forinţi. Perechea euro/dolar, care a arins vineri un minim de 1,2220 dolari, nivel care nu a mai fost atins de la începutul lui august 2012, se tranzacţiona ieri între 1,2225 şi 1,2272 dolari. Aprecierea dolarului vine în contextul în care Rezerva Federală americană a precizat în comunicatul de presă care a urmat întâlnirii Comitetul său de politică monetară, care s-a desfăşurat la jumătatea săptămânii trecute, că va stabili cu „răbdare” momentul pentru „normalizare” nivelului dobânzilor din SUA, după ce timp de mai mulţi ani formula folosită a fost de „o perioada considerabilă de timp”. În opinia oficialilor Fed momentul creşterii dobânzilor se situează către jumătatea lui 2015.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: