spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro testează pragul de 4,38 lei

    Euro testează pragul de 4,38 lei

    Cursul monedei unice a scăzut în perioada analizată la minimul ultimelor 13 luni, de 4,3847 lei, pe fondul menţinerii unei cereri mai mari de lei, dar şi a zvonurilor conform cărora, BNR ar reduce rezervele minime obligatorii în valută ale băncilor comerciale. Scăderea rezervelor minime în valută ar reprezenta un răspuns al BNR la deciziile de relaxare monetară pe care le-a luat la jumătatea lunii BCE, care a coborât în teritoriu negativ, la -0,1%, dobânzile la depozitele atrase de la băncile comerciale, obligându-le astfel pe acestea să plătească în cazul în care doresc să îşi ţină banii la instituţia cu sediul la Frankfurt.

    Cel mai ridicat curs al euro, de 4,3971 lei, a fost înregistrat luni, joi fiind atins minimul de 4,3847 lei. Săptămâna s-a încheiat pe depreciere, cu o medie de 4,3888 lei, în care tranzacţiile s-au realizat într-un culoar foarte îngust, 4,4850 – 4,39 lei, cu închiderea la 4,3880 – 4,3910 lei. În următoarele două luni evoluţia leului va fi una stabilă, la aceasta contribuind intrările de cash de la nivelul caselor de schimb valutar, în cea mai mare parte de la românii care muncesc în străinătate. O eventuală trecere pe depreciere ar putea apare din toamnă, în cazul în care BNR va decide să reia procesul de reducere a dobânzii sale cheie, care se situează în prezent la 3,5%, cu condiţia scăderii inflaţiei sub pragul de 3%. Desigur, fără a lua în calcul volatilitatea factorilor externi, care pot determina creşterea imediată a aversiunii faţă de risc, implicit a deprecierii leului. Cursul dolarului american a scăzut de la 3,2374 la 3,2205 lei, media de vineri fiind stabilită la 3,2239 lei, iar francul elveţian a fluctuat între 3,6036 şi 3,6129 lei, săptămâna închizându-se la 3,6077 lei.

    Perechea euro/dolar a crescut de la 1,3574 la 1,3650 dolari, pieţele americane închizând vineri la 1,3647 dolari. Evoluţia apreciativă a euro, care în 5 iunie scădea la 1,3503 dolari, este consecinţa faptului că Rezerva Federală americană a decis menţinerea aproape de 0% a dobânzii sale cheie, până la, cel puţin, jumătatea anului viitor dar şi a faptului că PIB-ul american s-a diminuat cu 2,9%, în primul trimestru a acestui an. Pe termen mediu, euro se va afla sub presiune, având în vedere declaraţiile lui Mario Draghi, preşedintele BCE, oferite unui ziar olandez. „Programul nostru pentru susţinerea creditării către companii va continua patru ani. Asta arată că dobânzile vor rămâne scăzute o perioadă prelungită (acestea sunt în prezent la minimul istoric de 0,15%, n.red.). Dar ulterior, vor creşte odată cu întărirea recuperării economice”. În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe septembrie la 1,3581 – 1,3648 dolari, pe decembrie la 1,3561 – 1,3620 dolari iar pe martie 2015 la 1,3530 dolari. Uncia de aur cu scadenţa august s-a tranzacţionat la 1.309 – 1.320 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: