spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicEurojob trage semnale de alarmă

    Eurojob trage semnale de alarmă

    Membrii fondatori ai Asociaţiei Eurojob, împreună cu actuala conducere şi personalităţi ale vieţii politice din Gorj au marcat, ieri, un an de activitate. A fost un an cu realizări şi reuşite importante, care aşa cum a declarat fostul preşedinte, Ion Răuţ, va fi urmat de un 2012, în care relaţia cu ONG-urile va tinde spre un proces de dezvoltare.

    Asociaţia Eurojob a fost înfiinţată în scopul mobilizării societăţii civile în realizarea unui mediu de muncă stimulativ. În calitate de fondator al Asociaţiei, Ion Răuţ, transmite actualei conduceri să continue drumul început, astfel încât să se ajungă la dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu ONG-urilor. „Când eram director Resurse Umane la CE Turceni am fost întrebat de un consultant englez, care este relaţia cu comunitatea. Am răspuns, una foarte bună. Apoi mi-a spus, dar cea cu ONG-urile. Am tăcut, nu am mai spus nimic”, a declarat în faţa invitaţiilor Ion Răuţ. Evenimentul a fost onorat de prezenţa unor personalităţi marcante ale vieţii politice, economice şi nu numai.

    Ciurel: „Avem un regres al resurselor umane”

    În calitate de co-fondator Laurenţiu Ciurel a tras un semnal de alarmă asupra regresului existent faţă de ceea ce înseamnă domeniul resurselor umane. „Eu trag un semnal de alarmă şi realitatea arată că în România avem un regres fantastic faţă de resursă umană, specialiştii s-au degradat datorită factorului politic. În ultimii zece ani, nu a apărut nimic nou în materie de resursă umană”, a mai precizat fostul director general de la CE Rovinari. Mai mult decât atât, acesta a amintit invitaţilor prezenţi că, în ultimii ani, forţa de muncă s-a deprofesionalizat, iar în opinia lui Ciurel „Eurojob este cea care trebuie să tragă un semnal de alarmă”.

    Morega: „Directorii companiilor ar fi trebuit să fie aici”

    În calitate de parlamentar, deputatul Dan Ilie Morega, a criticat absenţa reprezentanţilor marilor companii de stat din judeţul Gorj. „Aş fi dorit să fie mai mulţi jucători de pe piaţa resurselor umane, în special de la societăţile şi companiile naţionale. Problema resurselor umane este o problemă gravă pentru noi toţi. Noi gândim pentru gorjeni iar cei care nu au răspuns invitaţiilor înseamnă că gândesc pentru ei personal”, a mai ţinut să precizeze liderul UNPR Gorj. Până în prezent, de-a lungul activităţii sale, prin specialiştii săi, Eurojob a consiliat şi a acordat asistenţă juridică la peste 200 de mineri şi energeticieni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: