spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicUn europarlamentar, la discuţii cu managerul CEO

    Un europarlamentar, la discuţii cu managerul CEO

    Europarlamentarul Maria Grapini a ajuns ieri, la Târgu-Jiu, aceasta întâlnindu-se cu reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia. Fostul ministru al Turismului recomandă reprezentanţilor colosului energetic din Oltenia să se axeze exclusiv pe probleme de minerit şi energie şi să renunţe la unităţile turistice pe care compania le are în portofoliu.

    grapini

    Europarlamentarul ajuns ieri în Gorj, pentru a-și deschide cabinet în sediul Partidului Puterii Umaniste, o nouă formaţiune politică. În cadrul vizitei efectuate, Maria Grapini a avut stabilită şi o întâlnire cu directorul interimar al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică. Europarlamentarul i-a recomandat lui Laurenţiu Ciobotărică să se debaraseze de societăţile înfinţate ce se află în subordinea entităţii, dar şi de hotelurile pe care societatea le deţine, reducând astfel costurile cu administrarea acestora. „Acest Complex Energetic are de toate, deci are şi hoteluri şi cantine. Nu se poate! Ar trebui să se focuseze pe minerit şi producere de energie şi să se scape de toate greutăţile astea. Este o întreagă schemă aici şi nu va putea să devină rentabil”, a declarat europarlamentarul Maria Grapini.

    CEO trebuie să fie salvat

    Fostul ministru al Turismului este de părere că economia judeţului Gorj depinde foarte mult de CEO, iar statul român ar trebui să facă lobby pentru companie, în Parlamentul European. „Eu cred, şi după discuţia foarte aplicată şi foarte tehnică cu actualul director interimar, că poate fi salvat şi trebuie să fie salvat Complexul Energetic Oltenia”, a mai precizat Maria Grapini. Rezultatul financiar arată că CEO este pe pierdere în ultimii 2 ani, iar conducerea Ministerului Energiei vorbeşte de o privatizare a 15% din acţiunile unităţii. Maria Grapini este primul europarlamentar ce a dorit să discute cu actuala conducere a CE Oltenia, de la numirea în funcţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: