spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicExcluderi respinse

    Excluderi respinse

    O parte din liderii de sindicat ce fac parte din conducerea FNME au respins ieri posibilitatea excluderii unor colegi de-ai lor în cadrul şedinţei Colegiului Director. Atât prim-vicepreşedintele FNME Ion Ruşeţ, cât şi vicepreşedintele Gheorghe Etăgan au precizat că şedinţa a avut ca scop discuţii referitoare la stadiul de respectare a contractului colectiv de muncă, dar şi modalitatea de promovare a intereselor FNME.

    Conducerea FNME a negat ieri, înainte de începerea şedinţei Colegiului Director, zvonurile lansate în ultimele zile cu privire la excluderea unor lideri de sindicat. Vicepreşedinţii FNME Ion Ruşeţ şi Gheorghe Etăgan au precizat ieri că subiectele ce urmau să fie supuse dezbaterilor ar fi vizat printre altele modalitatea de respectare a prevederilor contractului colectiv de muncă, promovarea intereselor FNME, dar şi priorităţi pentru 2014. „Va fi o informare pe care domnul Condescu o va face cu privire la discuţia purtată cu premierul Ponta, vom analiza activitatea din unităţile în care FNME are sindicate afiliate, modul de derulare al contractului colectiv de muncă”, a spus Ion Ruşeţ. În ceea ce-l priveşte pe Etăgan, acesta a declarat pentru AccesTv că totul rămâne la stadiul de zvon. „Vom analiza cum se respectă contractul colectiv de muncă, promovarea intereselor organizaţiilor FNME, vom face analize pe 2014, dar nu se vor face excluderi, sunt zvonuri”, a spus Gheorghe Etăgan. Liderul de sindicat a mai declarat că zvonurile lansate în ultimele zile cu privire la excluderea unor lideri de sindicat sunt total nefondate, aseară sindicatele fiind informate de preşedintele Marin Condescu şi cu privire la discuţiile purtate cu premierul Victor Ponta. La rândul lui, liderul de sindicat de la Minerul Rovinari Pinoasa, Marin Golea a precizat ieri că la întâlnire se va pune accent pe intenţia unor lideri de sindicat de a părăsi federaţia, lucru ce va fi acceptat în situaţia în care se va dovedi a fi adevărat. Conform unor surse se pare că în atenţie sunt lideri de sindicat din zona Motru şi Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: