spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicFabrică cu sute de locuri de muncă la Târgu Jiu! Romanescu nu...

    Fabrică cu sute de locuri de muncă la Târgu Jiu! Romanescu nu anunță numele firmei, de frică să nu fie „furată” investiția

    Cea mai puternică firmă din România din domeniul componentelor auto este așteptată să investească la Târgu Jiu. Primarul Marcel Romanescu anunță o că o companie privată va crea peste 500 de locuri de muncă, însă nu mai vrea să dea numele dezvoltatorului, de frică să nu fie „furată” investiția. Decizia privind demararea afacerii la Târgu Jiu urmează să fie anunțată de investitor peste câteva zile.

    Edilii târgujieni nu mai vor să anunțe nume de companii pregătite să investească aici, de frică să nu le poarte ghinion. Primarul Marcel Romanescu spune că au loc negocieri intense cu un astfel de investitor, dar nu vrea să dea detalii pentru a nu fi furată investiția de către primarii din alte zone ale țării. „Vineri seara va sosi la Târgu Jiu un investitor extrem de serios, care de 25 de ani face doar export și activează într-o altă regiune a țării. Nu o să îi mai dau numele pentru că, din păcate, în ultimul timp văd că în afară de furturile normale, se fură și investitori de la o zonă la alta. Aștept să ajungă vineri seara și sâmbătă, după ce discutăm primele lucruri, să am și informațiile îmbucurătoare că va rămâne în Târgu Jiu. Domeniul de activitate este tot cel de componente auto. Este cea mai puternică firmă din România, care lucrează de 25 de ani doar pentru export”, a precizat Romanescu.

    „Are contracte încheiate pe următorii 20 de ani”

    La fel ca în cazul altor companii interesate să investească la Târgu Jiu, și de această dată tot infrastructura ar putea decide dacă cele peste 500 de locuri de muncă vor fi înființate la Târgu Jiu sau în alt oraș. Romanescu spune că investitorul își face griji și în privința forței de muncă disponibile. „Am purtat mai mute discuții cu investitorul și are două temeri. Una este legată de forța de muncă, pentru că vrea la început să meargă cu 500 de angajați, iar ulterior să se dezvolte. Are contracte ferme încheiate pe următorii 20 de ani cu mari companii multinaționale. A doua problemă este infrastructura. Investitorul face calcule foarte corecte, să vadă cum poate ajunge cu produsele finite pe care le va asambla la Târgu Jiu la zona de graniță, pentru a exporta produsele respective. Am identificat mai multe locații unde ar putea să își desfășoare activitatea și i-am garantat că îi vom oferi toate condițiile ce țin de Primărie pentru a-și desfășura activitatea”, a mai spus primarul Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: