spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicFără Complexul Oltenia se ajunge la privatizare

    Fără Complexul Oltenia se ajunge la privatizare

    Cele trei Complexuri Energetice, împreună cu SNLO vor fi supuse unei noi evaluări, din partea reprezentanţilor FMI, după primele şase luni ale anului în curs. Managerii acestor entităţi au participat la sfîrşitul săptămânii la discuţii cu specialiştii Ministerului Economiei, ocazie cu care a fost din nou abordată situaţia economico financiară a acestor coloşi industriali. Surse din cadrul Ministerului Economiei au declarat că în scrisoarea de intenţie, convenită cu FMI se prevede faptul că în situaţia în care în două luni de zile nu se va înfiinţa Complexul Energetic Oltenia, atunci se va trece la privatizarea entităţilor, ce urmau să facă parte din această companie.

    În urma discuţiilor de vineri, 20 mai, de la Ministerul Economiei s-a stabilit că până pe 25 iulie, cele trei complexuri şi SNLO să prezinte datele situaţiei economice. Faptul că se prevede privatizarea complexurilor şi a SNLO, în lipsa Complexului Oltenia creează nemulţumiri, cu atât mai mult cu cât o parte din aceşti coloşi industriali funcţionează pe profit, exemplu fiind dat de Complexul Rovinari şi Turceni. Anul 2011 am putea spune că este extrem de avantajos, pentru cele două termocentrale de la Turceni şi Rovinari şi dezavantajos pentru Hidroelectrica, din cauza lipsei ploilor. Dar chiar şi aşa, cu cât se vinde mai multă energie, cu atât complexurile sunt nevoite să cumpere o cantitate tot mai mare de certificate verzi. Situaţia este extrem de grea pentru complexuri şi asta în condiţiile în care cererea mare de energie şi profitul mare ar putea ambiţiona pe cei de la FMI, pentru a trece la privatizare în vederea obţinerii unui profit şi mai mare. Interesele urmărite sunt mari, lucru demonstrat şi de faptul că la întâlnirea de vineri de la Ministerul Economiei, discuţiile legate de Complexul Oltenia nu au durat mai mult de cinci minute, restul constând în prezentarea contractelor de energie, a capacităţilor disponibile, până la sfârşitul anului, a rezultatelor economice, obţinute până în prezent, într-un cuvânt a tot ceea ce înseamnă minerit şi energie. În ceea ce priveşte mult aşteptatul Complex Energetic Oltenia se pare că azi ar trebui ca actul normativ de înfiinţare să treacă pe la ministerele de resort, pentru a fi avizat, însă cine ştie … poate că interesul de privatizare face în aşa fel încât noul proiect al „Electruţei” să nu se finalizeze, în termenul limită de două luni. Nu degeaba, preşedintele Enel România, Luca D’Agnese a declarat vineri, la o întâlnire cu presa că „autorităţile din România nu trebuie să privatizeze toate companiile sau activele de producţie a electricităţii, dar este nevoie de competiţie în acest sector. O privatizare pe bucăţi este mai bună, este un început. Nu creezi piaţa într-o singură zi”. Preşedintele Enel România nu a exclus posibilitatea de a participa la privatizarea unor capacităţi noi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: