spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicFără privatizare !

    Fără privatizare !

    Analiza prin care va trece Complexul Energetic Oltenia, odată cu venirea delegaţiei FMI în România, nu constituie un motiv de îngrijorare pentru managerul, Laurenţiu Ciurel. Ciurel a precizat că rezultatele cu care CE Oltenia a încheiat anul sunt bune, dar şi că nu există motive de îngrijorare.

    Pe parcursul acestei luni, o misiune a Fondului Monetar Internaţional se va află la Bucureşti pentru discuţii cu reprezentanţii Guvernului, acestea vizând combinarea primelor două evaluări ale acordului stand-by. Pe lânga scopul principal al discuţiilor, unei analize amănunţite vor fi supuse şi companiile de stat, în special cele care sunt prevăzute a face parte din procesele de privatizare, urmare a problemelor financiare cu care se confruntă. Asemeni discuţiilor precedente, şi acum managerul privat al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel va fi convocat la o discuţie cu delegaţia FMI, alături de reprezentanţii Ministerului Energiei şi ai Economiei. Rezultatele bune înregistrate de CE Oltenia pe 2013, vor face însă ca societatea de stat să treacă de analiza delegaţiei FMI cu bine. „Nu o să avem probleme şi nu există motive de privatizare. Nu suntem comparabili cu CFR Marfă sau Oltchim, toate cifrele sunt bune .Toţi se întreabă „de ce nu se privatizează?”. Li se spune de ce şi se trece mai departe, iar noi nu suntem un subiect acolo”, a declarat managerul, Laurenţiu Ciurel, la ultima conferinţă de presă. În toamna lui 2012, la vizita efectuată în România, delegaţia FMI a cerut privatizarea CE Oltenia, însă premierul, Victor Ponta, s-a opus radical precizând atunci că societatea de stat funcţionează pe profit. Lipsa profitului ar putea duce la o privatizare majoritară a companiei, însă pentru prima jumătate a acestui an se prevede doar listarea pe bursă a aportului de capital de 15%.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: