spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicFederația Univers spune "NU" administrației!

    Federația Univers spune „NU” administrației!

    Prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers, Adrian Marciuc, neagă posibila înţelegere ce ar exista între liderii din Univers, cu privire la acceptarea trecerii, în minerit, la un program de 12 ore. Pentru Acces Tv, Marciuc a declarat că cele 17 sindicate din CE Oltenia, care aparțin și de Federaţia Univers au votat că nu sunt de acord cu această variantă, a modificării programului de lucru.

    marciuc

    Prim-vicepreşedintele Adrian Marciuc susține că zvonurile legate de semnarea unui posibil acord cu administraţia sunt false, menite să creeze panică în rândul salariaților. În plus, Marciuc a declarat că sindicatele din Univers au votat că sunt împotriva unui astfel de program. „Sunt zvonuri menite să intoxice și să creeze nemulțumiri printre salariați. Cele 17 sindicate ce fac parte din Federația Univers și din CEO au votat în unanimitate că sunt împotrivă și că nu vor fi de acord cu acest program de lucru. Cei ce spun că ar exista o înțelegere între noi și administrație aberează. Există o hotărâre în acest sens și o vom respecta, aceea de a nu accepta modificarea programului!”, a explicat liderul de sindicat din Federația Univers, Adrian Marciuc. Acesta a mai precizat că va fi onorată invitația făcută de administrație, de a participa la discuții pe marginea posibilei treceri la 12 ore, însă, doar pentru a transmite că nu sunt de acord cu această modificare. Informaţia apărută în sectorul minier pe marginea trecerii la un program de 12 ore/24 re a creat un val de nemulţumiri atât în rândul salariaţilor, cât şi în rândul sindicatelor. De altfel, și preşedintele SME Oltenia, Gabriel Căldărușe, a declarat că nu este de acord cu această variantă de program, motiv pentru care se va opune eventualelor propuneri venite de la administrație. Până la această oră, administraţia nu a luat nicio decizie în acest sens, şeful Departamentului Relaţii cu Comunitatea, Ion Ruşeţ, susţinând, zilele trecute, că se aşteaptă propuneri de la nivelul subunităţilor. În plus, Ruşeţ declară că o astfel de modificare a programului de lucru de la 8 ore la 12 ore, ar putea fi luată spre analiză în situaţia în care ar aduce un plus de valoare companiei, dar şi angajaţilor, prin acordarea unor creșteri salariale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: