spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicFNME cere implicarea lui Gerea

    FNME cere implicarea lui Gerea

    ANDREI GEREAConducerea Federaţiei Naţionale Mine Energie a solicitat, printr-o adresă, Ministrului Energiei, Andrei Gerea, sprijin în buna funcţionare a Complexului Oltenia. În comunicatul de presă remis, liderii FNME consideră că situaţia economico-financiară şi socială gravă din companie se datorează actului deficitar de management, cât şi reglementărilor din legislaţia primară şi secundară a sectorului de activitate unde funcţionează compania. În comunicat se mai arată că măsurile luate de administraţie cu privire la intrarea în şomaj tehnic creează tensiuni în rândul salariaţilor. „Avându-se în vedere faptul că situaţia grea a companiei este amplificată şi de tratamentul discreţionar aplicat de A.N.R.E., scăderea consumului de energie electrică la nivel naţional şi ţinând cont că statul român, prin ministerul pe care îl conduceţi, este proprietarul majoritar, vă solicităm elaborarea şi susţinerea unui act normativ similar HG 138/2013 fără de care existenţa Societăţii Complexul Energetic Oltenia este pusă în pericol şi implicit siguranţa sistemului energetic naţional”, se mai precizează în comunicatul de presă al FNME.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: