spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicGerea ia pulsul activităţii din CEO!

    Gerea ia pulsul activităţii din CEO!

    Ministrul Energiei, Andrei Gerea, va sosi astăzi în judeţul Gorj, acesta urmând să viziteze o unitate minieră din Motru, o alta din Rovinari, zonă unde va poposi şi pentru a lua pulsul activităţii energeticienilor, cel mai probabil de la Termocentrala Rovinari. Conform administraţiei, Gerea se va întâlni cu sindicatele, cu membrii Consiliului De Supraveghere, cu membrii Directoratului şi ai ANRE.

    cariera

    ANDREI_GEREATimp de două zile, astăzi şi mâine, Ministrul Energiei, Andrei Gerea se va afla în Gorj, lucru stabilit de altfel la întâlnirile avute cu sindicatele. „Am discutat cu domnul Ministru Gerea la ultima întâlnire, şi aşa a rămas stabilit că va veni în Gorj. Dumnealui şi-a manifestat dorinţa de a vizita o termocentrală şi două unităţi miniere, după care mâine se va întâlni cu noi, sindicatele”, a spus liderul SMEO, Gabriel Căldăruşe. Venirea lui Andrei Gerea în judeţ a fost confirmată şi de managerul CEO, Laurenţiu Ciurel. „Avem o vizită nu doar cu domnul Ministru Gerea, ci şi un staff important din Ministerul Energiei, înţeleg că vin directori din energie, secretari de stat. Aş vrea neapărat să vadă două cariere, o termocentrală şi să discutăm asupra multor probleme nerezolvate, respectiv asupra unor acte normative şi legi ce trebuiesc promovate”, a declarat şeful CEO. Într-o perioadă de secetă, când nivelul Dunării este foarte scăzut, cu un debit de 3000 metri cubi/secundă, preţul de vânzare pe PZU a ajuns la 209 lei /MW. La limită se prezintă şi debitul Jiului, administraţia Complexului Oltenia sperând să nu se îngreuneze situaţia pentru termocentralele construite în apropiere. În prezent, la Termocentrala Rovinari, datorită scăderii debitului Jiului, şi urmare a funcţionării la capacitate, s-a dispus pornirea turnurilor de răcire, apa fiind recirculată pentru a putea fi refolosită. Ieri, CEO a livrat în Sistemul Energetic Naţional puţin peste 2300MWh, funcţionând la capacitate, cu toate grupurile energetice.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: