spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicGiorgi acuză Fiscul de exces de zel

    Giorgi acuză Fiscul de exces de zel

    Managerul Minprest, Gabriel Giorgi, s-a declarat revoltat de măsurile luate de un reprezentant al Direcţiei Finanţelor Publice Gorj, care a dispus aplicarea sechestrului asupra unei părţi din patrimonial unităţii doar pentru numai câteva zile de întârziere la plata datoriilor către stat. În timp ce conducerea Minprest susţine că o asemenea măsură produce tensiune în rândul salariaţilor, deputatul Vasile Popeangă susţine că fiul său nu a făcut altceva decât să respecte legea.

    Conducerea societăţii prestatoare de servicii Minprest s-a trezit săptămâna trecută cu instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra unei părţi din patrimoniul unităţii, pentru o datorie de un million de lei. Directorul general Gabriel Giorgi speră ca această datorie să fie achitată în aceaste zile, cu atât mai mult cu cât ieri unitatea a virat deja la bugetul de stat un milion de lei noi. „Probabil că pe parcursul acestei săptămâni vom plăti această datorie, care nu reprezintă o sumă foarte mare. Noi, ca şi unitate, am mai trecut prin situaţii ca aceasta deoarece noi nu avem lichidităţi şi nu am putut face plăţi, pentru a achita dările la stat. În această perioadă, Complexul Oltenia şi-a canalizat eforturile spre achiziţionarea certificatelor de carbon şi datorită acestui fapt, au fost întârziate plăţile serviciilor prestate de Minprest. Eu sper ca în această săptămână să se reglementeze situaţia”, a explicat Gabriel Giorgi.

    Excel de zel sau respectarea legii?

    Nemulţumirea conducerii Minprest pleacă de la faptul că aplicarea sechestrului este văzută ca un exces de zel făcut de unul din reprezentanţii instituţiei Finanţelor, cu atât mai mult cu cât în situaţii similare, cu plăţi întârziate la 30 de zile, nu se dispuneau astfel de măsuri. „Măsuri s-au mai luat asupra Minprestului, de-a lungul timpului, dar acum este şi un pic de exces de zel din partea unui domn Popeangă de la Finanţe. Este un pic ciudat …. Statul pune sechestru pentru că statul nu a plătit datoriile către Minprest. Este un exces de zel pentru că până acum puteau să treacă 30 de zile fără să se pună acel sechestru, iar acum la două zile s-a şi aplicat această măsură”, a mai declarat şeful Minprest. De altfel, conducerea unităţii prestatoare de servicii consideră că nu este normal ceea ce întâmplă prin aplicarea acestor măsuri asiguratorii, şi asta pentru că s-a indus o stare de tensiune în rândul angajaţilor societăţii. De la polul opus, deputatul Vasile Popeangă susţine că fiul său a respectat legea, dar şi că în situaţia în care se consideră că s-au săvârşit abuzuri se pot depune sesizări la Finanţe. Acesta crede că fiul său este un bun profesionist. „Fiul meu reprezintă o instituţie, trebuie să aplice nişte legi şi bănuiesc că va da explicaţii legate de acest aspect. Sunt chestiuni profesionale şi mă aştept la orice şi la alte atacuri dacă cumva Finanţele îşi fac datoria şi că întâmplător fiul meu lucrează acolo. Dacă sunt făcute abuzuri, se pot face sesizări! Nu înseamnă că dacă nu-şi fac datoria şi nu respectă legea nişte unităţi, indiferent că sunt din minerit, energie sau alte zone nu-şi plătesc datoriile la stat, trebuie trecut cu vederea, că nu ştiu ce se întâmplă cu salariaţii”, a declarat deputatul Vasile Popeangă. Acesta a mai susţinut cu tărie că fiul său, prin activitatea desfăşurată, nu a dat exces de zel.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: