spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicGolea îl informează pe premierul Victor Ponta

    Golea îl informează pe premierul Victor Ponta

    Printr-o adresă înaintată premierului Victor Ponta, vicepreşedintele FNME, Marin Golea, îl informează pe şeful Executivului că minerii din cadrul CE Oltenia pot asigura cantităţile de cărbune necesare în vederea trecerii peste sezonul de iarnă a unor uzine de termoficare. În ordonanţa de urgenţă emisă, se arată că 450 de mii de tone de cărbune se vor da uzinelor de termoficare din ţară, sub forma de împrumut, din rezerva de stat.

    Avându-se în vedere efectele negative ale crizei economice şi dificultăţile în asigurarea lichidităţilor pentru activităţile specifice, dar şi faptul că sezonul de iarnă înseamnă o îngreunare a procesului de aprovizionare cu combustibili, Guvernul a decis asigurarea necesarului de cărbune către o parte din uzinele de termoficare. Cantitatea necesară acestor uzine, prin care se numără şi CET Arad, CET Govora, CET Timişoara, Electrocentrale Bucureşti şi Galaţi, este de 450 de mii de tone de lignit. Contactat telefonic, vicepreşedintele FNME, Marin Golea, consideră că această cantitate de cărbune ar putea fi luată de la CE Oltenia, cu atât mai mult cu cât stocurile de cărbune sunt pline în unităţile companiei, acesta ajungând să-şi piardă din puterea kilocalorică. „Având în vedere faptul că în perioada următoare pornesc instalaţiile de termoficare pentru asigurarea agentului termic, Guvernul vrea să aprobe această Ordonanţă de Urgenţă prin care să împrumute uzine de termoficare, de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, cu 450 000 tone de cărbune. Cantitatea ce va fi scoasă din rezerva de stat are ca termen de restituire data de 31 octombrie 2014. În actul normativ, se arată că nerestituirea împrumutului în termenul prevăzut va duce la penalitaţi de întârziere de 0,25% /zi”, a explicat Marin Golea.

    Sprijin de la mineri

    În aceste condiţii, vicepreşedintele FNME a înaintat o adresă premierului Victor Ponta, prin care îl informează cu privire la faptul că minerii din CE Oltenia pot asigura cantitatea de cărbune necesară trecerii peste pragul de iarnă a CET Arad, Govora şi Timişoara. Golea a mai informat premierul cu privire la faptul că minerii şi energeticienii din CE Oltenia sunt dispuşi să ajute în loc sa fie trimişi acasă, în concediu fără plată. „Funcţionarea în condiţii de siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional vizează interesul imediat, iar printr-o funcţionare la un program de şapte zile a carierelor şi programare judicioasă a salariaţilor care să nu aducă costuri suplimentare, putem să contribuim şi să vă bazaţi pe noi. Suntem dispuşi la un efort susţinut, şi nu să fim programaţi în concediu fără plată sau să stăm acasă în 75%, aşa cum intenţionează conducerea CE Oltenia”, arată Marin Golea premierului Victor Ponta, în scrisoarea înaintată.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: