spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicGraure are "verde" la schimbarea şefilor

    Graure are „verde” la schimbarea şefilor

    Directorul general al Complexului Energetic(CE) Turceni, Octavian Graure a avut o întâlnire cu ministrul Economiei, Ion Ariton. Potrivit unor surse din Ministerul Economiei, şeful Complexului Turceni a purtat discuţii cu oficialii de la Bucureşti pe tema modificării organigramei. Astfel, cei 20 de şefi printre care se află şi Ionel Manţog, ar putea fi schimbaţi de îndată. Se pare că Ion Ariton a înţeles situaţia de la Turceni şi i-a dat dreptate lui Graure în decizia de a restructura şi şefii. La bursa zvonurilor se spune că Ionel Manţog urmează să primească o altă funcţie care să aibă legătură cu mineritul dar nu la Complexurile Energetice şi nici la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Este foarte posibil ca Manţog să-l înlocuiască pe Gavril Baican la Patromin. Potrivit unor surse din CE Turceni, deciziile privind modificarea organigramei au fost amânate la solicitarea lui Constantin Bălăşoiu şi Gheorghe Udrişte care ar fi fost sunaţi de la Bucureşti, chiar în timpul şedinţei. Până la închiderea ediţiei, nici un responsabil din CE Turceni nu a putut fi contactat pentru a preciza un punct de vedere oficial. Vom reveni cu detalii în ediţia on-line a „Impact în Gorj”: www.igj.ro

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: