spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicGreviştii ameninţă că se întorc în faţa CEO

    Greviştii ameninţă că se întorc în faţa CEO

    Angajații Complexului Energetic Oltenia au renunțat la greva foamei, după ce au ajuns la un acord cu administrația care le-a promis că până pe 25 noiembrie va reface listele cu beneficiarii majorărilor salariale. Greviştii susţin că au încredere în directorul Laureţiu Ciobotărică de la Financiar, acesta tratându-i respectuos pe protestatari, spre deosebire de Laurenţiu Ciurel şi Ion Ruşeţ care au emanat în jurul lor doar aroganţă şi dispreţ la adresa salariaţilor.

    greva-foamei-ceo-2

    Sindicalistul Manu Tomescu, cel care a declanșat greva foamei la CEO este convins, însă că, fără această formă de protest, conducerea CEO nu ar fi revenit asupra revizuirii listelor cu cei care au beneficiat pe nedrept de majorări salariale. „Se fac analize acum. Ni s-a promis că şi colegii noştri cu clase mici vor fi trecute pe tabele, aşa cum e normal. Au promis că vor trimite în teritoriu listele cu salariaţii care au fost neîndreptăţiţi, şi şefii de unităţi, de ateliere împreună cu liderii sindicali vor identifica acele nedreptăţi, iar în comisia mixtă, care am înţeles că va avea loc pe 25 noiembrie, se va discuta pe date clare şi concrete. Dacă noi nu făceam acest gest extrem, nu intram în greva foamei în faţa Complexului, nu ştim când s-ar fi stabilit data la care să se întâlnească comisia mixtă. Stabiliseră o comisie, dar pe cu totul alte date, nu ce ne interesa pe noi. Mie, acel director Ciobotărică, două lucruri mi-a inspirat: respect şi încredere. Ceilalţi cu care am stat de vorbă, Ciurel, Ruşeţ, au fost aroganţi şi sfidători”, a mai spus Manu Tomescu. Sindicaliştii intraţi în greva foamei contestau lipsa corectitudinii criteriilor în baza cărora au fost alocate majorările salariale la Complexul Energetic Oltenia. Ei spuneau că promovări salariale au primit doar pilele directorilor de unităţi din CEO, rudele primarilor PSD şi doar membrii Sindicatului Mine Energie Oltenia condus de Gabriel Căldăruşe şi controlat de Ion Ruşeţ, director al Departamentului pentru Relaţia cu Comunitatea. Dacă administraţia nu va reface corect listele cu majorarea salariilor, greviştii ameninţă că vor reveni în faţa sediului companiei din Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: