spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicGrup energetic de la CEO, modernizat și, apoi, închis. Sindicatele acuză un...

    Grup energetic de la CEO, modernizat și, apoi, închis. Sindicatele acuză un management defectuos

    Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO) a trimis o adresă către conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) prin care acuză un management defectuos deoarece un grup energetic de la termocentrala Turceni a fost modernizat în urmă cu un an, iar acum a fost anunțată închiderea lui:

    „Nu ni s-a comunicat dacă pierderile sunt rezultatul unor carențe organizatorice a nerezolvării la timp a problemelor legate de exproprieri sau chiar un management defectuos privind prioritățile investiționale.

    Exemplificăm în acest sens, cum este posibil ca CE Oltenia să ne comunice că restrânge activitățile la SE Turceni și SE Ișalnița, prin oprirea grupului 3 la SE Turceni și grupul 8 la SE Ișalnița, în condițiile în care în anul 2020 au fost finalizate lucrările de investiții la grupul nr. 3 de la SE Turceni. (….) Se asemenea, justificarea transmisă de specialiști că investiția era o necesitate o considerăm fără temei, deoarece ar fi fost mult mai eficient îndreptată spre SE Rovinari și subunitățile miniere“.

    Sindicatele cer o situație cu personalul care va fi disponibilizat

    SMEO solicită și o situație cu salariații care vor fi disponibilizați pe fiecare unitate în parte: „Cu privire la categoria și numărul de salariați ce urmează să fie disponibilizați, vă comunicăm faptul că solicităm să ne transmiteți de urgență numărul acestora defalcat pe fiecare subunitate, pentru a putea observa dacă există o corelație corectă privind măsura disponibilizării acestora și închiderea de capacități prevăzute în Planul de restructurare transmis la Comisia Europeană.

    Referitor la discuțiile avute în cadrul Comisiei de negociere privind redistribuirea de personal, observăm că această măsură nu exista în notificarea transmisă către noi, fapt ce demonstrează o neseriozitate cu privire la colaborarea între conducerea CEO și sindicate“.

    În acest an ar urma să fie disponibilizați aproximativ 700 de salariați de la CEO.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: