spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicHidrocentralele de pe Jiu, fără salariaţi

    Hidrocentralele de pe Jiu, fără salariaţi

    Cele doua hidrocentrale de pe Jiu sunt prevăzute a funcţiona fără personal de exploatare, ele fiind centrale automatizate, după cum a precizat directorul general al Sucursalei Târgu-Jiu a Hidroelectrica, Pantelie Raicu. Pentru conducerea Sucursalei Târgu-Jiu a Hidroelectrica, anul 2011 este catalogat ca fiind anul investiţiilor, cu atât mai mult cu cât se lucrează intens la punerea în funcţiune a celor două mici hidrocentrale. Directorul Sucursalei Târgu-Jiu, Pantelie Raicu a precizat că pentru acest an se lucrează la cele două şantiere. „Sperăm ca în iulie 2012 să dăm în funcţiune centrala de la Dumitra, de 24,5 MW. Valoarea investiţiei pe proiectul Bumbeşti-Jiu-Livezeni se ridică la peste 150 milioane euro, investiţie proprie”, a mai precizat Raicu. În prezent, lucrările sunt concentrate pe realizarea primei trepte de la Hidrocentrala Dumitra, acolo unde există şi un baraj cu o capacitate de 100 de mii de metri cubi apă. Situate în amonte de oraş, cele două centrale vor emite în sistem o cantitate de 40,5MW, lucrările urmând a fi finalizate în 2013. Vestea mai puţin plăcută pentru locuitorii din Bumbeşti-Jiu, care poate aspirau la un loc de muncă, este aceea că cele două mici hidrocentrale vor avea un sistem de funcţionare automatizat, pentru care nu este nevoie de personal de exploatare, ci doar de personal de supraveghere. În ceea ce priveşte lacul de la Vădeni, directorul general Pantelie Raicu a precizat că el ar fi trebuit să funcţioneze o dată cu cel de la Valea Sadului, însă investiţia a stagnat. În ceea ce priveşte decolmatarea lacului, Raicu a declarat că se efectuează un studio de fezabilitate, urmând ca acesta să fie analizat şi aprobat pentru 2012.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: