spot_img
11.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicHidroelectrica, obligată să efectueze un studiu de evaluare ca să poată continua...

    Hidroelectrica, obligată să efectueze un studiu de evaluare ca să poată continua investiția din Defileul Jiului

    Lucrările hidroenergetice de pe Defileul Jiului au fost blocate în urma unei hotărâri a Curții de Apel București. Pentru a continua investiția, Hidroelectrica este obligată să realizeze un studiu de evaluare asupra mediului. Investiţia se desfăşoară într-o zonă protejată, Parcul Naţional „Defileul Jiului“.

    Proiectul constă în devierea Jiului printr-un tunel subteran prin munte, după care apa ar urma să ajungă prin cădere în două hidrocentrale. Organizațiile de mediu au protestat, pentru că ecosistemul va fi grav afectat, flora şi fauna având de suferit. Lucrările au început în anul 2003 când România nu făcea parte din UE, iar zona nu făcea parte dintr-un parc naţional. Hidroelectrica a obţinut o autorizaţie de mediu valabilă până la finalul lucrărilor, dar investiţia nu a fost finalizată la timp. Investiția se ridică până acum la suma de 140 milioane de euro. Proiectul a fost realizat în proporție de peste 80%.

    Derularea proiectului cu noi directive europene

    Garda de Mediu a efectuat o verificare şi a dispus respectarea condiţiilor de mediu actuale prin întocmirea unui studiu de evaluare. Măsura a fost contestată în instanţa de judecată, dar Hidroelectrica a pierdut. Gheorghe Sanda, comisarul şef al Gărzii de Mediu Gorj, spune că măsurile impuse nu înseamnă oprirea investiției, ci conformarea acesteia: „Noi nu am făcut nimic altceva prin controalele efectuate decât să punem în acord directivele europene cu proiectul, cunoscându-se faptul că proiectul a fost demarat în anul 2003, iar în anul 2005 s-a instituit regimul de arie naturală protejată prin înfiinţarea Parcului Naţional «Defileul Jiului». După această dată au apărut alte obligaţii legale şi în urma controalelor făcute de noi am cerut operatorului Hidroelectrica să pună în acord derularea proiectului cu noile directive europene. Acest lucru presupune ca Hidroelectrica să demareze procedurile pentru a executa un studiu de evaluare adecvată, care pune în evidenţă anumite probleme pe linie de biodiversitate ce ar putea apărea ca urmare a acestui proiect. Vor fi obligaţi să realizeze un studiu, care să pună în evidenţă anumite obligaţii în privinţa habitatelor din zonă şi a speciilor protejate, astfel încât funcţionarea proiectului să se facă în armonie cu mediul natural. Operatorul va comanda unui institut efectuarea studiului după care vor emite viitoarele autorizaţii de funcţionare. Acest lucru nu înseamnă oprirea proiectului“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: