spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicImaginea CE Oltenia, afectată?

    Imaginea CE Oltenia, afectată?

    Secretarul de stat din Ministerul de Interne, Doru Dumitrescu nu a dorit să comenteze modalitatea prin care omul de afaceri Gruia Stoica intenţiona să câştige licitaţia pentru asigurarea transportului feroviar pe cărbune la CE Oltenia. Primarul Florin Cârciumaru consideră că orice discuţie negativă afectează imaginea unei instituţii.

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală față de Stoica Gruia, președinte al Grampet Group, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență, dar şi faţă de Boştină Doru-Cătălin, avocat în Baroul București, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență. În luna mai 2013, Complexul Energetic Oltenia (C.E.O.) S.A. Târgu-Jiu, a lansat public procedura de licitație pentru încheierea acordului cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect „servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni. Conform DNA, pe data de 22 ianuarie, omul de afaceri Gruia Stoica i-a oferit avocatului Boștină Doru-Cătălin, suma de 3.000.000 mil euro, pentru a afla prețul pe care CFR Marfă urma să îl ofere, în cadrul licitației, încât să căştige licitaţia cu CE Oltenia, pe transport cărbune. Reţinerea sa a fost comentată şi la nivelul politicienilor din Gorj, cu excepţia secretarului de stat din Ministerul de Interne.

    Cârciumaru: “nu este bine ce s-a întâmplat!”

    Primarul Municipiului Târgu-Jiu şi preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru consideră că orice discuţie negativă poate afecta imaginea unei instituţii. „Din punctul meu de vedere nu este bine ceea ce s-a întâmplat şi sper să nu fie nimic adevărat. În orice discuţie negativă, imaginea unei instituţii este afectată, dar sper să nu fie adevărat!”, a spus preşedintele PSD Gorj. Chiar dacă nu a dorit să comenteze situaţia, noul prefect a spus că „acele persoane trebuie să răspundă, dar nu trebuie să generalizăm totul”. Surprins a rămas şi deputatul social democrat, Mihai Weber, acesta susţinând că astfel de situaţii nu ar mai trebui să se întâmple în România. În opinia parlamenatrului, CE Oltenia nu are de suferit de pe urma unei astfel de situaţii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: