spot_img
10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEconomicÎn două săptămâni, dolarul a pierdut 12,5 bani

    În două săptămâni, dolarul a pierdut 12,5 bani

    Dacă evoluţia raportului euro/leu rămâne una ternă, cursul stagnând în jurul pragului de 4,35, semn că speculatorii nu prea mai sunt interesaţi de moneda naţională, în schimb dolarul a pierdut în circa două săptămâni 12,5 bani, urmare a revenirii apetitului pentru risc pe pieţele internaţionale, de care leul nu a profitat la fel de mult precum alte monede din regiune. Astfel, cursul dolarului cobora ieri la 3,2991, faţă de 3,4245 lei în 16 ianuarie.

    Cursul mediu al euro a coborât ieri de la 4,3467 la 4,3396 lei, de scăderea aversiunii faţă de risc. Piaţa s-a deschis la 4,34 – 4,3430, în uşoară scădere faţă de închiderea de miercuri, pentru ca la jumătatea zilei să coboare uşor sub 4,34 lei. Adâncimea redusă a pieţei valutare locale face ca investitorii să aibă tendinţa de a ocoli leul. La aceasta se adaugă incertitudinea politică, având în vedere că discursul de miercuri al preşedintelui Băsescu nu a adus nimic nou, acesta folosind aceleaşi clişee din ultimii şapte ani. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu monedele din regiune, care se apreciau mult mai puternic faţă de euro. Cea poloneza cobora ieri la 4,241 – 4,257 zloţi iar cea maghiară la 293,8 – 297,1 forinţi, după ce la începutul anului trecut forintul cobora spre 330 unităţi/euro. Cursul francului elveţian cobora ieri uşor, de la 3,5963 la 3,5957 lei. Anunţul făcut de Rezerva Federală americană că va menţine dobânda de politică monetară aproape de nivelul zero până cel puţin la sfârşitul anului 2014, în condiţiile unei redresări fragile a economiei SUA a avut ca efect aprecierea puternică a euro, care urca de la 1,3091 la 1,3174 dolari, nivel care mai era înregistrat în preajma Crăciunului 2011. Faţă de începutul anului euro s-a apreciat cu aproape 4,4%. Decizia Fed a produs o creştere spectaculoasă a unciei de aur, aceasta urcând la Londra de la 1.650, la fixingul de miercuri seară, la 1.7113 dolari, la cel de ieri dimineaţă. În piaţa la termen de la Sibiu, preţul futures al unciei de aur urca pentru februarie la un maxim de 1.719,6 iar pentru aprilie la unul de 1720 dolari. Euro creştea pentru martie şi iunie până la 1,3175 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: