spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicÎntâlnire ineficientă cu parlamentarii pentru salvarea CEO

    Întâlnire ineficientă cu parlamentarii pentru salvarea CEO

    Mai mulţi parlamentari din zona Olteniei, cu excepția celor din județul Olt, au fost prezenţi, vineri, la invitaţia conducerii Complexului Energetic Oltenia de a participa la întrevedere programată la sediul Diviziei Miniere din Târgu-Jiu. O astfel de întâlnire urma să aibă loc la mijlocul lunii octombrie însă, din cauza interesului scăzut al parlamentarilor care nu au dat curs invitației, aceasta a fost reprogramată pentru 30 octombrie.

    intalnire-ineficienta-ceo-1

    Șefii Complexului Energetic Oltenia i-au chemat, vineri, pe parlamentari la discuții prin care să fie găsite soluții pentru menținerea Complexului Energetic Oltenia pe piața de energie pe bază de cărbune. Mai mult decât atât, conducerea companiei intenţionează să-i convingă pe parlamentari să facă lobby pe lângă europarlamentarii români, pentru ca CEO să fie bine văzută la nivel european. Deşi spune că va face tot posibilul pentru această companie, deputatul Vasile Popeangă crede că întâlnirea a fost organizată tardiv. „În ceea ce mă priveşte pe mine, voi face tot ceea ce este posibil să putem rezolva problemele pe care le vor ridica cei de la Complexul Energetic Oltenia, dacă nu cumva este tardiv. Trebuia dată o importanţă mult mai mare acestei întâlniri, adică problemele care încearcă acum CEO să le ridice în faţa parlamentarilor, trebuiau discutate cel puţin la nivel central, iar noi să venim cu susţinerea”, a spus deputatul Vasile Popeangă. „Tot timpul am fost prezent, sunt prezent şi astăzi (n.r. vineri). Ştim că este o mare problemă cu acea decizie care trebuie luată la Paris, cu reducerea de CO2, este o problemă la nivel mondial, dar trebuie îmbinate deciziile luate cu interesul local şi regional”, a declarat deputatul Ion Cupă. Deputatul PNL Niculina Mocioi cred că situaţia actuală a fost generată de lipsa unei strategii energetice. „Eu cred că nu sunt doar interese din afară, eu cred că în toţi aceşti ani am dovedit că nu suntem în stare să punem la punct Sistemul Energetic că nu am avut o strategie şi că nu s-au făcut până la urmă investiţiile de mediu necesare. O să vedem ce este de făcut, dar de data aceasta mi-aş dori să putem discuta cu cifre reale pe masă, să se recunoască situaţia”, a precizat deputatul Niculina Mocioi.

    intalnire-ineficienta-ceo-3intalnire-ineficienta-ceo-2

    Protest înainte de întâlnire

    Trei sindicalişti din zona Rovinari au protestat vineri, la Târgu-Jiu, în faţa sediului Diviziei Miniere, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Cei trei protestatari, Manu Tomescu, Doru Crăete şi Florin Predescu, din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie au purtat afişe prin care să atragă atenţia că politicienii nu s-au preocupat deloc de sectorul energetic şi de soarta companiei producătoare de energie electrică şi cărbune din Oltenia. Liderii de sindicat au declarat că doresc să le reproşeze parlamentarilor aşteptaţi la sediul Diviziei Miniere faptul că nu au făcut nimic pentru companie şi că era nevoie ca politicienii să se implice mult mai mult în păstrarea locurilor de muncă la societăţile de stat. „Suntem aici pentru a le aduce aminte parlamentarilor că suntem şi noi oameni, nu suntem oi care sunt închise într-un ţarc şi cineva să stea acolo sus să mănânce grisine, să bea cafea şi să hotărască pentru noi. Avem şi noi nevoi, avem cerinţe şi de asta vrem să le cerem să fie patrioţi, să facă ceva pentru compania aceasta şi pentru ţară. Le-am adus aminte jurământul demnitarului să-l recitească, asta ne-am propus noi”, a declarat sindicalistul Manu Tomescu. Administraţia Complexului Energetic Oltenia s-a întâlnit cu parlamentarii din trei judeţe ale Olteniei, respectiv Gorj, Dolj şi Mehedinţi. Din 35 de senatori şi deputaţi, 16 au fost prezenţi la Târgu-Jiu, dar şi primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu. Conducerea Complexului Energetic Oltenia doreşte să îi convingă pe aleşi pentru ca aceştia să facă lobby pe lângă europarlamentari pentru promovarea intereselor producătorilor de energie pe cărbune, în vederea menţinerii locurilor de muncă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: