spot_img
20 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăEconomicÎntreruperea preavizului, un risc pentru zeci de angajaţi

    Întreruperea preavizului, un risc pentru zeci de angajaţi

    Angajaţii Complexului Oltenia ce îndeplinesc condiţiile de pensionare, dar care şi-au suspendat preavizul, prin intrarea în concediu medical, vor fi disponibilizaţi după expirarea termenului de 20 de zile lucrătoare. Conform administraţiei, în acestă situaţie se află peste 150 de angajaţi din companie.

    ce-oltenia-headlines

    Ion RusetLa nivelul Complexului Oltenia sunt peste 150 de angajaţi ce îndeplinesc condiţiile de pensionare, dar care au întrerupt perioada de preaviz prin intrarea în concediu medical. Conform administraţiei, acestă suspendare a preavizului prin intrarea în concediu medical implică riscuri, în situaţia în care se depăşeste data de 25 august. „Cei ce au primit preavizul, în conformitate cu prevederile legale, şi au suspendat acest preaviz, urmează să fie disponibilizaţi după ce curge acest termen de 20 de zile lucrătoare. Există un risc în situaţia în care suspendarea preavizului depăşeşte data de 25 august. Prevederile legale sunt clare, în sensul că plăţile compensatorii, în ceea ce priveşte venitul de completare, se acordă în termen de trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern”, a explicat şeful Departamentului Relaţii cu Comunitatea din cadrul CEO. În situaţia în care suspendarea preavizului depăşeşte data de 25 august, angajaţii respectivi vor pierde din bani şi vor primi doar şomajul şi plăţile compensatorii. „Data de 25 august reprezintă termenul limită pentru cei care sunt înscrişi în acest program. Dacă preavizul se va finaliza după 25 august, angajaţii în cauză vor primi şomajul şi plăţile compensatorii, dar vor pierde venitul de completare. Avem 155 de salariaţi care, din motive medicale, au solicitat suspendarea preavizului”, a explicat Ruşeţ. Începând de ieri, la nivelul CEO, cei peste 1900 de concediaţi au început să primească documentele necesare întocmirii dosarului de şomaj, interesul acestora fiind acela de depunere a actelor la AJOFM cât mai repede, pentru a deveni operabilă punerea în plată.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: