spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicLa BCE euro a crescut la 4,4733 lei

    La BCE euro a crescut la 4,4733 lei

    După patru şedinţe consecutive în care cursul euro începuse cu 4,45, săptămâna acesta a revenit peste 4,46 lei. Luni, euro a urcat rapid la 4,4640 lei, în următoarele şedinţe mişcându-se între 4,4626 şi 4,4635, pentru ca vineri să se încerce din nou depăşirea maximului istoric de 4,4662, atins în 25 mai, însă BNR a anunţat o medie de 4,4655 lei.

    Vineri, piaţa s-a deschis la 4,4650-4,4680, cotaţiile urcând foarte aproape de 4,47 lei. După o uşoară scădere, în preajma momentului când se anunţă media oficială, semn că BNR a monitorizat situaţia din piaţă, presiunea pe leu a revenit, închiderea realizându-se peste 4,4730, ceea ce a făcut ca Banca Centrală Europeană să anunţe o medie de 4,4733 lei, ceea ce reprezintă un nou maxim istoric. Dealerii bancari puneau deprecierea leului pe seama tensiunilor politice, generate de „lupta” dintre Preşedinţie şi liderii USL în ceea ce priveşte acceptarea în funcţia de ministru al culturi a liberalului Puiu Haşotti, apărând din nou spectrul suspendării lui Traian Băsescu. Tensiunea politică a crescut pe fondul condamnării lui Adrian Năstase la doi de închisoare, ceea ce a inflamat şi mai mult spiritele, după „confruntarea” în privinţa cui va reprezenta România la Consiliul Europei. Cursul dolarului a fost, ca de obicei, mult mai volatil, el mişcându-se între 3,5146 şi 3,5590 lei, maxim atins vineri. Francul elveţian a crescut de la 3,7117, la finele săptămânii precedente, la 3,7183 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, au fost tranzacţionate, în premieră contracte cu scadenţa în martie 2013. Investitorii se aşteaptă ca euro să urce până atunci peste pragul de 4,45, atât datorită situaţiei politice locale dar şi crizei tot mai profunde din zona euro, preţurile futures fluctuând între 4,5015 şi 4,515 lei. Pe septembrie tranzacţiile s-au realizat la 4,4851 – 4,4901 iar pe decembrie la 4,5 – 4,5109 lei. Perechea euro/dolar s-a aflat sub semnul Spaniei, care a început să se împrumute tot mai scump, datorită situaţiei critice în care se află sistemul său bancar, Madridul fiind nevoit să solicite un ajutor financiar în valoare de 100 de miliarde de euro, dar şi a întâlnirii Comitetului de politică monetară a Rezervei Federale americane. Analiştii anticipaseră o repornire a programului de injectare de lichiditate în economia americană, datorită semnelor de slăbiciune pe care le arăta aceasta. Aceasta a făcut ca euro să urce până la 1,2747 dolari, pentru ca după întâlnirea Fed, unde s-a hotărât menţinerea dobânzii-cheie aproape de 0%, fără a injecta însă „bani noi”, cotaţiile să scadă până la 1,2521, cu închiderea vineri seară la 1,2569 dolari. Pe sibex.ro, euro s-a tranzacţionat pe septembrie la 1,253 – 1,275 iar pe decembrie la 1,2554 – 1,2725 dolari, în timp ce uncia de aur a scăzut pentru august de la 1.635,3 la 1.561 dolari. Analiza cuprinde perioada 18-22 iunie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: