spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicLac de acumulare la CE Oltenia

    Lac de acumulare la CE Oltenia

    Ministerul Energiei va negocia cu partenerul chinez locaţia de construire a noului grup energetic de 600 MW de la Rovinari. La ora actuală sunt în discuţie două variante, însă, studiul de fezabilitate comandat va demonstra care va fi varianta cea mai avantajoasă pentru CE Oltenia. Se pare, cu o astfel de investiţie majoră, se pune în discuţie ca CE Oltenia să preia lacul de acumulare şi să-l decolmateze încât să existe rezervele necesare de apă.

    În urma parteneriatului public-privat, încheiat cu partenerii chinezi, statul român deţine doar un procent de 10% din viitoarea investiţie la noul grup energetic de 600 MW iar compania din China va fi astfel majoritară cu 90% din acţiuni. Stabilirea locaţiei de construire a noului grup energetic se dovedeşte a fi un alt element extrem de important pentru statul român şi în definitiv pentru CE Oltenia. Întrebat pe marginea acestui subiect, Ministrul Energiei a declarat că „este o chestiune care trebuie negociată cu partenerul chinez, propunerea noastră fiind în interior”.

    Managerul CEO: Avem două soluţii

    Detalii cu privire la locaţia grupului energetic au fost date însă de managerul Laurenţiu Ciurel. Dacă până acum se mergea pe ideea că noua investiţie se va construi pe locaţia pe care a existat până în anii 1990, grupul energetic unu şi doi, acum varianta doi spune că acest colos s-ar putea înălţa undeva prin apropierea turnului de răcire. În opinia conducerii companiei de stat, studiul de fezabilitate comandat va demonstra care va fi varianta cea mai avantajoasă pentru CE Oltenia. Stabilirea locaţiei se dovedeşte a fi un aspect important pentru companie şi asta ca urmare a faptului că amplasarea grupului în afara termocentralei ar ridica multe semne de întrebare asupra parteneriatului public privat încheiat între cei doi parteneri. Ciurel a mai declarat că o veste importantă ar fi şi aceea ca până la finele acestui an să se obţină autorizaţia de construire încât în 2017 să fie finalizată investiţia. Surse din sistem au precizat că stabilirea locaţiei la această investiţie este importantă doar din punct de vedere arhitectural. În plus, cu o astfel de investiţie majoră, CE Oltenia va trebui să preia lacul de acumulare şi să-l decolmateze încât să existe rezervele necesare de apă. Nu trebuie omis nici faptul că energia ce va fi furnizată de noul grup energetic este contractată de partenerii din Austria şi Turcia pentru următorii 30 de ani, în proporţie de 95%.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: