spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicLaurenţiu Ciurel: Se fură tot în CE Oltenia

    Laurenţiu Ciurel: Se fură tot în CE Oltenia

    Managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel vrea să stopeze furturile din companie. Declaraţia a fost făcută la Tv Sud, Ciurel dând şi exemple în acest sens, de la afaceri cu masa până la interese cu tichetele de masă.

    În cadrul unei emisiuni televizate, managerul CE Oltenia Laurenţiu Ciurel şi-a manifestat nemulţumirea faţă de faptul că din companie se fură şi la ora actuală. Din dorinţa de a pune capăt acestor furturi, susţine că nu face altceva decât să scadă nivelul de cheltuieli, care comparativ cu anul precedent este mult mai mic. „Vorbesc de bilete de odihnă, de tichete şi nu se poate merge ca înainte. Am scăzut pragul de rentabilitate, de la 1.700 MW la 1.000-1.200MW, iar pe termen lung, acest lucru înseamnă lipsă de investiţii, de mentenanţă, de împrospătare a forţei de muncă, de dezvoltare iar o firmă care nu se dezvoltă stagnează şi moare”, a precizat Ciurel.

    Managerul CEO: Am rămas înmărmurit!

    În opinia managerului „se fură tot în CE Oltenia”. Acesta a prezentat însă şi câteva exemple descoperite de reprezentanţii Corpului de Control al companiei. „Peste 5.200 de mineri sunt prezenţi la muncă şi sunt plătite 6.800 de porţii de mâncare în zona Motru. S-a arătat o listă cu beneficiarii biletelor de tratament iar oamenii nu ştiu că li s-a decontat 90%. Nu au luat bilet, dar se arată că li s-au dat banii”, a prezentat astfel Ciurel doar două din faptele grave comise în companie. Mai mult decât atât, Laurenţiu Ciurel, managerul CE Oltenia spune că a rămas înmărmurit de afacerile cu tichetele de masă. „Am rămas înmărmurit de amploarea fenomenului şi sunt 18.000 de oameni care iau tichete de masă în fiecare zi, sunt nouă lei /zi. Se comandă tichetele, vin în trei zile, se dau oamenilor, se duc la cumpărături şi apoi tichetele sunt răscumpărate şi banii plătiţi la magazin de firmă produc venituri financiare”, a mai explicat şeful CE Oltenia. Cât priveşte viitoarele achiziţii de tichete de masă, Laurenţiu Ciurel a declarat că a decis împreună cu membrii Directoratului ca achiziţia să se facă cu discount.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: