spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicLider de sindicat: „CEO este în găleată“

    Lider de sindicat: „CEO este în găleată“

    Complexul Energetic Oltenia (CEO) a ajuns să producă sub 1.000 de MW, în condițiile în care capacitățile de producție sunt chiar de trei ori mai mari. Situația este generată de funcționarea eolienelor și a hidrocentralelor la capacitate mare. În ultima perioadă, CEO funcționează cu patru grupuri energetice. Situația este alarmantă pentru că veniturile companiei scad semnificativ în aceste condiții. Cu toate acestea, nu este o premieră, în urmă cu câțiva ani producția ajungând să fie zero.

    Constantin Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie (FNME), a precizat, într-o emisiune de la postul Tele 3, că CEO se află într-o situație gravă: „CEO, pe termen scurt, este în găleată, dar pe termen lung, dacă se continuă această politică și nu se intervine legislativ, așa cum s-a intervenit în alte țări care au cărbunele ca și sursă principală de energie, vom avea mari probleme. Să nu se îmbătăm cu ideea mixului energetic, care este decât o discuție de campanie electorală, după care dispare. Atâta timp cât nu se fac modificări legislative puternice în România, nu se poate face“.

    Planul de 15 Terawați, în pericol

    Liderul de sindicat spune că în acest an nu se vor realiza nici 13 Terawați din planul de 15 stabilit de conducerea CEO în bugetul de venituri și cheltuieli.
    Conducerea CEO nu a comentat situația foarte dificilă pe care o traversează compania.

    Constantin Pârvulescu a precizat că este normal ca managerul Complexului să nu facă declarații, pentru a nu induce o stare de îngrijorare sau de teamă în rândul salariaților: „Conducerea CEO nu poate să comenteze și e normal, pentru că atunci s-ar induce o stare de îngrijorare în rândul salariaților“.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: