spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEconomicLiderii SME Oltenia, cu ochii pe reorganizarea T.E.S.A.

    Liderii SME Oltenia, cu ochii pe reorganizarea T.E.S.A.

    Începând de ieri, liderii de sindicat din cadrul SME Oltenia poartă discuţii la unităţile miniere cu directorii de UMC-uri, cu privire la procesul de reorganizare. Practic, liderii de sindicat nu fac altceva decât să se intereseze cu privire la viitorul angajaţilor. Preşedintele SME Oltenia, Ion Ruşeţ a precizat că discuţiile se poartă la nivelul UMC-urilor, liderul în cauză interesându-se la şeful unităţii de soarta salariaţilor ce urmează sa treacă pe o altă meserie. „Practic, liderii de sindicat se interesează la directori cu privire la locurile de muncă existente, cine pleacă, cine rămâne, ce locuri disponibile sunt”, a spus Ion Ruşeţ. De altfel, încă de la discuţiile purtate cu administraţia, săptămâna trecută, liderul SME Oltenia a atras atenţia asupra faptului că trebuie să existe transparenţă în ceea ce înseamnă reorganizarea personalului TESA din CE Oltenia. „Sunt probleme diversificate, una este situaţia celor din minerit şi alta celor din energie, pe acest program de reorganizare. O mare parte din colegi au incertitudinea statutului lor profesional, iar în aceste condiţii trebuie discutat foarte serios şi transparent cu administraţia CE Oltenia. Trebuie manifestată seriozitate, pentru că nu ne putem juca cu destinele oamenilor, şi în special pe ale celor care nu se regăsesc după redistribuire pe locul de muncă. Trebuie eliminat subiectivismul şi trebuie luate soluţii corecte”, a mai spus Ruşeţ, în acest sens. Acesta nu a omis faptul că sunt persoane care trecute în producţie vor câştiga mai mulţi bani, dar şi angajaţi cărora le pasă de cariera lor.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: