spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicLista cu disponibilizările de la CEO, finalizată chiar înainte de Paște

    Lista cu disponibilizările de la CEO, finalizată chiar înainte de Paște

    mineriLista cu cei 1.000 de angajați din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) va fi finalizată chiar înainte de Paște. Ion Rușeț, șeful Departamentului Administrativ și Servicii din cadrul CEO, a precizat, în cadrul unei emisiuni de la o televiziune locală, că peste aproximativ o săptămână se va definitiva lista celor care vor fi disponibilizați: „În jurul datei de 10 aprilie vom fi în măsură să avem o listă aproape finală a celor care urmează să fie disponibilizați”.

    Potrivit planului de concediere colectivă, peste 600 de salariați din cadrul CEO îndeplinesc condițiile de pensionare într-o perioadă de aproximativ doi ani, dată până la care vor beneficia de un venit de completare. O altă categorie importantă a celor care vor pleca acasă o reprezintă personalul TESA. În ultimii trei ani au fost făcute aproape 4.000 de disponibilizări la nivelul CEO.

    Vor fi făcute angajări?

    Orice companie care se respectă are un program cu privire la evoluția personalului pe termen mediu și lung. Din păcate, în cadrul companiei, vârsta medie a salariaților a crescut ceea ce înseamnă că în companie nu au mai venit tineri. În această situație ne punem întrebarea ce se va întâmpla cu unitatea peste șapte sau zece ani. În planul de management a Directoratului există o strategie privind politica de personal.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: