spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicMajorările din CEO, o petardă electorală, susțin sindicaliștii

    Majorările din CEO, o petardă electorală, susțin sindicaliștii

    Vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie consider că majorările salariale anunțate de administrația Complexului Oltenia pentru cei 2.500 de angajați sunt de fapt praf în ochii minerilor. Sindicaliștii FNME susțin că decizia de creștere a lefurilor unei părți dintre salariați are caracter electoral, având în vedere că mai sunt doar opt luni până la alegerile locale.

    dumitru-parvulescu

    Anunțul privind majorările salariale din această lună, pentru cei aproximativ 2.500 de angajați ai CEO, a surprins clasa sindicală. În urmă cu câteva luni, administrația Complexului Energetic Oltenia se plângea că nu are susținere financiară pentru majorări salariale și nici pentru creșterea cotei de cărbune, însă, acum a găsit banii necesari pentru suplimentarea lefurilor a mii de salariați. Dumitru Pârvulescu, vicepreședintele Federației Naționale Mine-Energie susține că acestea nu sunt altceva decât „praf în ochii” minerilor și că acțiunea este una pur electorală, având în vedere faptul că nu se precizează nici despre ce sume este vorba. Administraţia Complexului Energetic Oltenia a făcut public faptul că de creşterea salarială vor beneficia angajaţii cu venituri reduse şi angajaţii care au primit sarcini în plus la locul de muncă, după disponibilizările din această vară. Managerul CEO, Laurențiu Ciurel a vorbit şi despre o echilibrare a salariilor în sensul că se va tăia de la unii muncitori, pentru a fi efectuată o echilibrare a salariilor. Vicepreședintele FNME Dumitru Pârvulescu este însă sceptic și în ceea ce privește acordarea de majorări salariale și pentru celelelate categorii de salariați, respectiv TESA și operativi, așa cum anunța conducerea CEO, prin intermediul unui comunicat de presă. „E o chestie electorală pentru că, dacă ținem cont de pierderile pe care le-au avut toți salariații Complexului Energetic Oltenia, asta este doar fum în ochi, preaf în ochii minerilor. Dacă au fost corecții la cei cu clase foarte mici pe meserii, e în regulă. Să nu fie altceva în spatele corecțiilor. În general e tot praf în ochii lor pentru că salariații tot trebuiau să recupereze din banii pierduți anul acesta, acea 100 de lei privind adaosul lunar. Anunțul că va crește salariile și altor categorii de salariați nu e decât o petardă. De exemplu, o să dea 50-60 de lei la cei cu clase mici, dar nici aceștia nu recuperează banii pe care i-au pierdut la prima de vacanță. Nu mai vorbim de restul salariaților, de ceilalți 12.500, care nu vor primi nimic și despre care spun ei că au pierdut foarte mult ce au avut ei în Contractul Coolectiv de Muncă”, a declarat Dumitru Pârvulescu la Radio Omega.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: