spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicAngajații CEO mănâncă mai puțin, să le ajungă salariile (Manu Tomescu)

    Angajații CEO mănâncă mai puțin, să le ajungă salariile (Manu Tomescu)

    Un sindicalist din Complexul Energetic Oltenia susține că problemele economice din ultimele luni și creșterea agresivă a inflației influențează situația financiară a personalului. Este vorba în special de angajații cu lefuri mici și care activează în zona producției. Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia din Termocentrala Rovinari, a declarat că oamenii au ajuns să renunțe și la mâncare pentru a duce banii acasă. Unii au și câte doi-trei copii și nu mai fac față cheltuielilor.

    În momentul de față, la nivelul Complexului Energetic Oltenia este în derulare o acțiune de uniformizare a salariilor, prin acordarea de clase de salarizare personalului cu lefuri mici. Ca de fiecare dată, împărțirea fondurilor a fost lăsată la latitudinea șefilor din subunitățile miniere. Astfel, au apărut, deja, discuții cu privire la acordarea claselor de salarizare.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: