spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicMicrohidrocentrale din Gorj, cumpărate de austrieci

    Microhidrocentrale din Gorj, cumpărate de austrieci

    Primarul localităţii Padeş, Mihai Troacă spune că are planuri mari pentru 2014! Acesta vrea ca în urma demersurile iniţiate la Guvern, Complexul Hidroenergetic Cerna –Motru –Tismana să fie dat în administrarea Primăriei Padeş, şi asta pentru că nu i se pare normal ca austriecii să cumpere unităţile energetice din Gorj, ele putând fi administrate de primării. În aceste condiţii, profitul obţinut în urma vânzării de energie, ar ajuta localitatea la dezvoltarea turistică şi economică.

    Planurile autorităţilor publice locale pentru 2014 se dovedesc a fi destul de îndrăzneţe. Aşa se face că primarul localităţii Padeş, ca prin intermediul proiectului să ajungă la dezvoltarea turistică a comunei. În opinia acestuia, în loc să vină firmele străine sau alte instituţii publice de peste hotare să cumpere unităţi economice din judeţ, mai bine factorii de decizie din Gorj s-ar mobiliza pentru a fructifica aceste activităţi. În asemenea conditii, primarul comunei Padeş consideră că prin promovarea unor acte normative de către Executiv, prin preluarea Complexul Hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana, dar şi în urma vânzării de energie, profitul realizat l-ar putea ajuta la dezvoltarea economică şi turistică a localităţii, de aici decurgând posibilitatea tot mai mare de creare a locurilor de muncă, în localitate. În opinia lui Troacă, această preluare s-ar putea face cu titlu gratuit prin transfer, sau a doua variantă în urma creditării de către stat, încât să plătească anual, o cotă parte din valoarea patrimoniului unităţii hidroenergetice preluate. În componenţa acestui complex hidroenergetic intră şi barajul de la Cerna, a cărui capacitate este de 124 milioane m3 de apă, cantitatea de energie produsă fiind de 110 MWh, iar profitul se cifrează estimativ la 100 milione de euro, după cum a precizat edilul din Padeş.

    Austriecii, cu ochii pe Gorj

    Dorinţa primarului din Baia de Fier de a intra în posesia Complexului Hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana, nu este una întâmplătoare. Aşa cum a confirmat şi fostul primar al localităţii Baia de Fier, Constantin Mihuţescu, în timpul Guvernării liberale s-a dorit ca primăria comunei să intre în posesia, în vederea administrării, a microhidrocentralei de pe Galbenu. „Împreună cu domnul Manta am făcut demersuri pentru a prelua microhidrocentrala de pe Galbenu. Se întâmpla în timpul guvernării liberale, însă ni s-a cerut 33 miliarde de lei, echivalentul a un milion de euro. Nu am avut banii, şi au venit austriecii şi le-au cumpărat, pe cea de pe Galbenu, Olteţu 1 şi Olteţu 2, le-au modernizat. Am înţeles că au mai cumpărat astfel de unităţi energetice şi prin Ardeal, respectiv Moldova”, a declarat pentru Acces Tv, fostul primar din Baia de Fier, Constantin Mihuţescu . Concret, Primăria Viena din Austria a achiziţionat cu ani în urmă patru din microhidrocentralele situate pe raza judeţului Gorj, aici fiind vorba conform unor surse de Olteţu 1, Olteţu 2, de cea de la Novaci şi de cea de la Baia de Fier, conform declaraţiilor date de primarul Mihai Troacă. Contactat telefonic, fostul prefect Pantelimon Manta a precizat că îşi aduce aminte de perioada când Dan Ioan Popescu a cumparat anumite microhidrocentrale, situate pe Gilort, în perioada când Institutul de Cercetări Hidrotehnice a fost privatizat. Fostul prefect de Gorj nu a mai putut să declare ce s-a întâmplat ulterior cu mocrohidrocentralele din zona Baia de Fier – Novaci.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: