Acasa / Economic / Minerii au rămas fără transport la locurile de muncă. Sunt nevoiți să parcurgă kilometri întregi pe jos

Minerii au rămas fără transport la locurile de muncă. Sunt nevoiți să parcurgă kilometri întregi pe jos

O mare parte dintre angajații carierelor miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) sunt nevoiți să meargă pe jos mai mulți kilometri până la locurile de muncă. Contractele cu societățile care asigurau transportul angajaților de la sediul unităților la locul unde aceștia își desfășoară activitatea s-asu încheiat.

„După data de 15 aprilie nu mai există contract între partea minieră din companie și prestatorii de servicii, care făceau transportul salariaților de la sediul social la locul de muncă. Sunt două situații: una în care de comun acord cei de la fiecare carieră s-au înțeles cu unii prestatori, care efectuează acest serviciu în continuare fără să aibă contract, și sunt situații în care unii colegi merg pe jos la locurile de muncă. Toate carierele sunt afectate“, a explicat Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.

În acest moment nu se respectă Contractul Colectiv de Muncă, pentru că transportul salariaților la locurile de muncă este o obligație asumată de administrație.

Prestatorii cer dublarea tarifelor

Societățile de transport solicită companiei tarife duble pentru a continua să-i ducă pe mineri la locurile de muncă, motivând creșterea salariilor șoferilor. „Promisiunile nu ne încălzesc. Din ce m-am informat de la unii salariați ai prestatorilor, de la 1 martie le-ar fi crescut salariul minim brut la 3.000 de lei. Prestatorii spun că această creștere de salariu duce și la motivarea cererii lor de a mări tariful orar la aceste servicii. Am înțeles de la unii colegi de la Divizia Minieră că s-a venit cu o solicitare de dublarea a tarifului, ceea ce nu se poate, pentru că și această companie trecere prin momente delicate“, a mai spus Dumitru Pârvulescu.

Una dintre carierele care au rămas fără transport este Roșia. „Este a doua zi când, la Cariera Roșia, mergem pe jos la punctele de lucru. A expirat contractul de transport cu firma lui Sarcină“, ne-a transmis, ieri, un miner de la această unitate.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*