spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicMinerii din Jilţ vor salarii mai mari

    Minerii din Jilţ vor salarii mai mari

    Conducerea Sindicatului Mine-Energie Jilţ Turceni a cerut, în urma notificării înaintate administraţiei, creşterea salariilor cu 15%, începând cu data de 1 noiembrie. Preşedintele Sindicatului Mine-Energie, Adrian Marciuc, a precizat că se vrea o creştere a salariilor pe plan local „vrem o creştere a salariilor, pe plan local, cu 15%, urmare a faptului că am asistat la o creştere a productivităţii muncii cu 15%, faţă de estimările acestui an”, a spus Marciuc. Reprezentanţii CE Turceni au precizat că vor convoca o comisie de negociere şi funcţie de rezultatul analizelor se va lua o decizie comună.

    În Bazinul Jilţ, cererea mare de cărbune pe fondul unei secete accentuate a dus la o creştere a productivităţii cu 15%, faţă de estimările acestui an. Prin adresa înaintată administraţiei de la termocentrală, conducerea Sindicatului Mine Energie Jilţ Turceni a cerut creşterea salariilor în procent cu 15%, începând cu data de 1 noiembrie. „Pe plan local vrem creşterea salariilor cu 15% pentru toţi angajaţii, începând cu această lună. Faţă de estimările de la început de an, productivitatea a crescut cu 15% . Suntem sindicat reprezentativ, conform noii Legi a Dialogului Social şi vrem ca toţi salariaţii să aibă parte de creşterea salariilor. Aşteptăm să fim invitaţi la negocieri de administraţie”, a mai precizat liderul Sindicatului Mine Energie Adrian Marciuc.

    Program de şase zile

    Cererea mare de cărbune, dar şi imposibilitatea de acoperire a necesarului de cărbune din partea beneficiarilor, toate acestea au făcut ca reprezentanţii CE Turceni să decidă trecerea la un program de şase zile pentru o parte din minerii, din Bazinul Jilţ. Astfel, conform necesarului de lignit, începând cu data de 12 noiembrie aproximativ 800 de mineri din Jilţ vor lucra şi în zilele de sâmbătă. „Vor lucra trei excavatoare pe cărbune de la Jilţ Nord, trei excavatoare pe cărbune de la Jilţ Sud, circuitele, încărcările şi livrările. Aceşti mineri vor primi mai mulţi bani la salariu, zilele de sâmbătă fiind plătite dublu. Noi vrem ca toţi minerii să lucreze în zilele de sâmbătă, nu doar o parte”, a mai precizat Marciuc. Sunt, însă, voci din sistem care susţin faptul că majorarea salariilor este un lucru benefic pentru toată lumea, însă administraţia ar trebui să se gândească bine înainte de a lua o asemenea decizie, pentru că este posibil ca în 2012 să nu mai fie aceeaşi productivitate.

    Graure: „Vom convoca o comisie de negociere”

    Contactat telefonic, directorul general al CE Turceni, Octavian Graure, a precizat că a primit notificarea Sindicatului din Jilţ. „Vom convoca o comisie de negociere, administraţie-sindicate. Vom analiza creşterea productivităţii, a producţiei şi soluţiile dânşilor. Funcţie de rubrica de salarii, din fila de buget vom analiza şi vom lua o decizie”, a mai declarat directorul general Octavian Graure. Cât priveşte cererea de cărbune, Graure a precizat că decizia de a se lucra şi în zilele de sâmbătă s-a luat, urmare a faptului că are nevoie de o cantitate de 10 mii de tone cărbune în plus, faţă de necesarul asigurat în prezent.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: