Acasa / Economic / Minerii în nămol, șefii CEO la „cursuri de depistare a minciunii”

Minerii în nămol, șefii CEO la „cursuri de depistare a minciunii”

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, este acuzat că ține minerii în nămol, în timp ce șefii se distrează la cursuri de „depistare a minciunii”. Președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, a aflat că mai mulți șefi ai CEO s-au specializat anul trecut la Govora, unde au urmat cursuri susținute de unul dintre realizatorii emisiunii de televiziune „Un show păcătos”.

Șefii din CEO au participat la un curs susținut de omul de televiziune Mircea N. Stoian, iar imaginile au ajuns pe Facebook. „Acum două săptămâni, la Govora, am avut 3 zile de training cu conducerea celui mai mare operator comercial din România. E vorba de Complexul Energetic Oltenia. După prima seară, când ajutat de Camelia, asistenta mea și prietena mea, am dansat oltenește și a cântat Constantine, Constantine, canalele de comunicare s-au desfundat și am descoperit o comunitate de oameni calzi și primitori. Mă bucur, nu numai că am găsit înțelegere totală la cei cu care am lucrat, de la Sorin Boza, Managerul general al Complexului Energetic Oltenia și Sorin Olaru, directorul de Resurse Umane, până la doamnele de la serviciul juridic și cel comercial. Îi aștept pe cei care au participat la trainingurile mele de tehnici de comunicare nonverbală și depistare a minciunii să confirme sau să mă contrazică”, scria în urmă cu un an Mircea N. Stoian pe pagina sa de socializare.

„Sfidează salariații și opinia publică”

Postarea omului de televiziune i-a iritat la culme pe liberalii gorjeni, care îi transmit managerului CEO, Sorin Boza, că mai bine ar fi investit banii cheltuii pe acest curs pentru a îmbunătăți condițiile din cariere. „La CEO se fac cursuri cu salariații de depistare a minciunii și de comunicate nonverbală. Aceste cursuri le face domnul Mircea N. Stoian, co-realizator sau invitat permanent al domnului Capatos. Domnul Stoian, jurnalist de presă de can-can, face astfel de cursuri. Să ne spună domnul Boza cât costă și cu cât e plătit domnul Stoian să vină la Govora sau pe unde se mai duc ei. Banii CEO sunt cheltuiți pe cursuri de depistare a minciunii, pe Constantine, Constantine, chefuri și alte lucruri de genul ăsta. Despre asta am ajuns să vorbim când ne gândim la CEO, de oameni care neagă realitatea, neinteresați de condițiile din cariere. Acești oameni sfidează pur și simplu salariații și opinia publică din Gorj. Ne spun că nu s-a inventat nămolul la CEO, că nu trebuie să cumpere foehnuri să usuce nămolul din carieră și că nu trebuie să ne intereseze ce angajări face CEO”, a declarat președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu.

Un comentariu

  1. Nesimtirea la varf e mare! De la cine sa ai pretentii, de la Boza, Balasoiu, Vasile, Olaru ,, Ilie si altii? Acum fac uniformizarea salariilor aruncand praf in ochii salariatilor. Cred ca ar cam trebui ca oamenii sa renunte la aceste maorari care sunt bataie de joc si sa ii cam ia de urechi pe acesti asa zisi conducatori.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*