spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicMinerii se pregătesc de noi proteste. Legea privind reducerea vârstei de pensionare...

    Minerii se pregătesc de noi proteste. Legea privind reducerea vârstei de pensionare nu poate fi aplicată

    Minerii se pregătesc de noi proteste, după întâlnirea de la sediul Casei Naționale de Pensii, unde li s-a transmis că legea privind reducerea vârstei de pensionare nu poate fi aplicată în formă actuală și că este nevoie de completarea acesteia. La discuții au participat un secretar de stat din cadrul Ministerului Muncii.

    „Pregătiți-vă de luptă! Trebuie să continuăm ce am început!

    La discuțiile pe care le-am avut astăzi la Ministerul Muncii, cu reprezentanții din conducerea ministerului și a Casei Naționale de Pensii, ni s-a motivat că legea 197/2021 nu se poate aplica retroactiv decât prin completarea textului legii printr-o Ordonanță de Urgență cu specificația că vor fi asimilate în condiții speciale de muncă și perioadele lucrate înainte de publicarea legii în Monitorul Oficial.

    Stimați colegi, nouă minerilor și energeticienilor niciodată nu ni s-a recunoscut un drept fără ca să fim nevoiți să ne luptăm pentru el prin acțiuni sindicale ferme, sau uneori chiar și prin proteste extreme! Mie îmi este foarte clar că și de această dată suntem nevoiți să ne mobilizăm și ieșim iar la luptă, de data aceasta minerii și energeticienii din toată țara, pentru completarea legii 197/2021 printr-o Ordonanță de Urgență, care să specifice clar că vor fi asimilate în condiții speciale și perioadele lucrate retroactiv.

    Fac pe această cale apel la federațiile și confederațiile sindicale care au în componența lor membrii, mineri și energeticieni, să treacă urgent la un calendar de acțiuni sindicale comune și ferme, pentru îndeplinirea acestui obiectiv ce privește viața și protecția socială a minerilor și energeticienilor trecuți de 52 de ani, dar și a generațiilor următoare!“, a transmis Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: