spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicMinisterul Economiei despăgubeşte expropriaţii

    Ministerul Economiei despăgubeşte expropriaţii

    Gorjenii ce au dobândit calitatea de expropriaţi, în urma cedării terenurilor aflate în faţa fronturilor de lucru ale unităţilor miniere, au mari şanse ca în 2015 să fie despăgubiţi, aceştia urmând a primi resursele financiare de mult aşteptate. În această situaţie intră expropriaţii din Jilţ Nord, Jilţ Sud şi Roşia.

    Veste bună şi nu prea pentru gorjenii ce au dobândit calitatea de expropriaţi ai sectorului minier. Administraţia CE Oltenia a declarat că în proiecţia bugetului pe 2015, Ministerul Economiei a prevăzut fonduri pentru aplicarea Hotărârii de Guvern 255, ce priveşte acordarea de despăgubiri către expropriaţii în cauză. Acest lucru este prevăzut a fi aplicat la Carierele Jilţ Nord, Jilţ Sud şi la Roşia, acolo unde se va da astfel posibilitatea de a se lucra la capacitate în cariere. Una peste alta, cu evaluările la terenuri realizate, zeci de expropriaţi din aceste zone îşi vor primi pe parcursul anului 2015 banii cuveniţi pe terenurile cedate către unităţile miniere. Există şi o veste mai puţin plăcută pentru cei ce urmează a fi despăgubiţi, în sensul că dacă vor fi nemulţumiţi de preţul primit pe terenul evaluat, va trebui să acţioneze în instanţă Ministerul Economiei. „În sfârşit avem Legea 255, pentru care ne batem de şapte ani, o lege a exproprierii pentru cauză de utilitate publică şi care se va aplica de la 1 ianuarie. Avem adresă trimisă de la Ministerul Economiei, prin care ni s-a transmis faptul că de la 1 ianuarie s-a făcut bugetare. Exproprierile nu le va face CE Oltenia, ci Ministerul Economiei. Nu facem noi exproprieri, iar cetăţenii se vor judeca cu Ministerul Economiei, dacă nu le convin preţurile”, a explicat Ciurel. Reprezentanţii Diviziei Miniere consideră şi ei că acest pas important va permite o funcţionare maximă a activităţii miniere, pliată pe un program de şase-şapte zile. Nu trebuie omis faptul că în primăvara acestui an, fronturi de lucru din cadrul UMC Jilţ au fost blocate de refuzul unor cetăţeni de a permite funcţionarea utilajelor, oamenii fiind revoltaţi că nu le-au fost îndeplinite toate solicitările adresate conducerii CE Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: