spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicMinisterul Economiei, hotărât să înfiinţeze Electra

    Ministerul Economiei, hotărât să înfiinţeze Electra

    Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a declarat printr-un comunicat de presă că va continua demersurile pentru înfiinţarea companiei Electra, apreciind că decizia Curţii de Apel Bucureşti, prin care constituirea Electra era respinsă, nu duce la blocarea proiectului.

    În comunicatul emis de către Ministerul Economiei se arată că „decizia de respingere de către Curtea de Apel Bucureşti a recursului formulat de SN Nuclearelectrica SA împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 49978/3/2010, cu privire la Proiectul de constituire a Companiei Naţionale Electra nu duce la blocarea Proiectului”. Tot în comunicatul de presă, reprezentanţii Ministerului au precizat că „societăţile implicate în procesul de constituire a Companiei Electra împreună cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri vor folosi căile de atac legale pentru anularea deciziei Curţii de Apel şi obţinerea unei hotărâri favorabile înfiinţării noii companii. Demersul pe care îl avem în vedere este argumentat şi de decizia favorabilă definitivă, pronunţată într-o speţă similară de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 1609/1259/2010, referitor la Proiectului de constituire a Companiei Naţionale Hidroenergetica”, arată Ministerul Economiei. La 18 noiembrie 2010, la solicitarea sindicatelor din energie, Tribunalul Bucureşti declarase nelegal proiectul de fuziune în vederea constituirii a gigantului energetic Electra, apreciind că fuziunea societăţilor din energie, concomitent cu divizarea SC Hidroelectrica SA, nu poate avea loc. Ulterior, la 17 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins irevocabil „ca tardiv declarat, recursul declarat de recurenta SC Nuclearelectrica SA” şi totodată a respins irevocabil „cererea de intervenţie în interesul SC Nuclearelectrica SA formulată de către SC Hidroelectrica SA”, potrivit portalului instanţelor de judecată. „În atare situaţie, Compania Electra nu mai poate lua fiinţă, proiectul de restructurare a sistemului energetic, promovat de Guvernul României, fiind irevocabil desfiinţat”, se arăta într-un comunicat al Federaţiei Sindicale a Hidroelectrica, Hidrosind.

    Tudor Şerban: „este posibil să se înfiinţeze, este posibil să nu se înfiinţeze”

    Nu trebuie omis faptul că, Tudor Şerban, consilierul personal al ministrului Economiei, Ion Ariton, declara la 23 februarie, că este posibil ca Electra şi Hidroenergetica să nu se mai înfiinţeze. „Este posibil să se înfiinţeze, este posibil să nu se înfiinţeze. Scenariul optimist este să fie un sistem energetic funcţional, în nişte limite tehnice bune, la nişte preţuri şi tarife suportabile de către populaţie şi economie, suficient pentru România şi care să-i asigure siguranţa şi securitatea naţională. Restul sunt poveşti. Companiile au şi ele un rol dar nu este nici esenţial nici cel mai important”, spunea atunci Tudor Şerban. Iniţial, reprezentanţii Ministerului Economiei au anunţat că cele două mari companii energetice trebuiau să intre în funcţiune de la 1 iulie 2010, pentru ca ulterior acesta să se amâne pentru 1 ianuarie 2011.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: