spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicMinistrul Economiei, interpelat de senatorul Ruşeţ

    Ministrul Economiei, interpelat de senatorul Ruşeţ

    Privatizarea CE Oltenia a constituit subiectul întrebării adresate Ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, de către liderul democrat Ion Ruşeţ. După ce a trecut în revistă importanţa economică a sectorului miniero-energetic pentru judeţ, democratul Ion Ruşeţ a prezentat şefului de la Economie paşii parcurşi spre înfiinţarea CE Oltenia. „S-a vorbit la un moment dat despre înfiinţarea a două companii energetice, respectiv Electra şi Hidroenergetica. Din diverse motive procesul de înfiinţare a acestor două companii a fost tergiversat şi în cele din urmă abandonat. În acest context, s-a recurs la înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia, compus din Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Craiova şi Complexul Energetic Turceni. În ceea ce mă priveşte am considerat că CE Oltenia poate reprezenta o soluţie pentru revitalizarea domeniului energetic şi am susţinut public realizarea acestuia. După nenumărate obstacole în luna mai a.c. a fost acceptată cererea de fuziune a societăţilor care intră în componenţa Companiei Energetice Oltenia”, a susţinut în faţa lui Chiţoiu, Ion Ruşeţ. Plecând de la informaţiile existente, cum că s-ar urmări privatizarea CE Oltenia, senatorul democrat i-a solicitat Ministrului Economiei un răspuns pe această temă, mai exact viziunea acestuia asupra viitorului CE Oltenia, dar şi asupra dezvoltării economice a judeţului Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: