spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicMinprest, mai bogat cu zeci de mii de euro

    Minprest, mai bogat cu zeci de mii de euro

    22 august se anunţă încă de pe acum a fi o zi importantă pentru conducerea Minprest, în condiţiile în care în acea zi se va organiza licitaţia în vederea vânzării terenului deţinut în Târgu-Jiu. Directorul general din cadrul Minprest, Gabriel Giorgi, a declarat că: „terenul respectiv a fost scos la vânzare, prin licitaţie deschisă, pentru data de 22 august. Acesta este în suprafaţă de aproximativ 4000 metri pătraţi, preţul de pornire la licitaţie fiind de 73 euro/mp. Locaţia în care este situat terenul respectiv este una foarte bună şi ne aşteptăm că el să fie cumpărat de oricine îşi doreşte o suprafaţă de teren de asemenea dimensiuni”. Un simplu calcul matematic demonstrează că valoarea de piaţă a acestui teren, deţinut de Minprest în Târgu-Jiu este de 283.000 de euro. Conform legislaţiei în vigoare, banii obţinuţi în urma vinderii terenului pot fi folosiţi doar pentru anumite destinaţii clar stabilite, cum ar fi achitarea eventualelor datorii existente la bugetul de stat sau pentru realizarea de investiţii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: