spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicNegocieri pentru cota de cărbune în bani

    Negocieri pentru cota de cărbune în bani

    Săptămâna viitoare, sindicatele şi administraţia din CE Oltenia se vor întâlni pentru a continua discuţiile pe marginea modalităţii de acordare a cotei de cărbune, pentru salariaţii ce nu au optat pentru primirea acestui drept în natură. Tot cu ocazia acestei întâlniri, se va aborda şi subiectul ce priveşte acordarea primei de sfârşit de an, ocazie în cadrul căreia liderul SME Oltenia, Gabriel Căldăruşe, a declarat că se va merge pe obţinerea maximului, ca şi valoare.

    Acordarea cotei de cărbune în bani reprezintă un drept tot mai mult aşteptat de angajaţii CE Oltenia ce nu au optat pentru acordarea acestui combustibil în natură. Săptămâna viitoare, cei doi parteneri sociali, sindicatele şi administraţia se vor întâlni pentru ca, în funcţie de prevederile protocolului încheiat să se analizeze situaţia financiară a companiei pentru acordarea cotei în bani. Potrivit şefului SME Oltenia, Gabriel Căldăruşe se va merge pe acordarea maximului pentru prima de sfârşit de an. „Vrem să discutăm despre compensarea cărbunelui prin agent termic, prin energie electrică sau chiar prin bani, pentru o parte dintre salariaţi. Cât despre primă, încercăm să obţinem maximum posibil”, a precizat preşedintele Gabriel Căldăruşe, la un post local de radio.

    Fără discriminări

    Poziţia sindicatelor de la SME Oltenia este una fermă, avocatul Gigi Pecingină susţinând că nu se acceptă discriminări, cu atât mai mult cu cât trebuie găsite soluţii şi pentru acordarea cotei de cărbune în bani pentru cei care doresc acest lucru. „5000 de salariaţi au beneficiat de cota de cărbune în natură, iar pentru restul se vor purta discuţii pentru acordarea acestui drept sub formă de energie sau în bani. Cu siguranţă, cei 14000 de salariaţi care au rămas, vor beneficia de una din modalităţile rămase şi care sunt prevăzute în protocol. Nu vor fi discriminări între angajaţi!”, a declarat, la Acces Tv, Pecingină. Până în prezent, 5000 de angajaţi din CE Oltenia au solicitat administraţiei acordarea cotei de cărbune în natură. O altă prevedere a protocolului semnat priveşte compensarea cu energie termică sau electrică pentru titularii de contract, sau acordarea în bani a acestui drept.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: