spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicNegocierile, amânate încă o săptămână

    Negocierile, amânate încă o săptămână

    Sindicatele miniere din întreaga ţară s-au întâlnit ieri, la sediul SNLO, cu patronatul, pentru a discuta pe marginea modificării contractului la nivel de ramură. Deşi discuţiile s-au întins pe parcursul mai multor ore, cei doi parteneri de discuţii, sindicate –patronat, nu au ajuns la nici un punct final, motiv pentru care întâlnirea se va relua săptămâna viitoare.

    Cu alte cuvinte, unele din măsurile ce urmează a fi luate pentru a se ajunge la reducerea cheltuielilor cu munca vie nu au convins pe o parte din liderii de sindicat, în special pe cei din Valea Jiului şi din cadrul USMO. Preşedintele executiv al USME Jilţ Turceni, Adrian Marciuc, a declarat că “ne-am întâlnit pentru modificarea contractului la nivel de ramură, a unor prevederi din contract, cum ar fi gratuitatea transportului, masa cu care nici noi, nici alte sindicate nu au fost de acord. În ceea ce priveşte regimul de aşteptare, acesta ar trebui să aibă o reglementare juridică. Important este că nu vrem disponibilizări, nu suntem de acord cu plecarea oamenilor acasă“, a spus Marciuc. De altfel, azi şi mâine, la Complexul Turceni, se vor finaliza negocierile. “Măsurile negociate ce vor rămâne stabilite le vom concretiza prin actul adiţional nr.6. Acasă vor pleca de la CE Turceni doar energeticienii ce vor acest lucru. Plecarea se va face la cerere. Până acum nimeni a făcut solicitare în acest sens”, a precizat preşedintele de la Energia Turceni, Eugen Iovan.

    „Să vină fiecare cu o propunere”

    Prezent la întâlnirea cu sindicatele din ramura minieră, alături de Adrian Marciuc a participat şi vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan, şi preşedintele Sindicatului Minerul Rovinari, Marin Golea. Liderul de sindicat de la EMC Rovinari, Marin Golea, consideră că “negocierea contractului la nivel de ramură se amână pentru săptămâna viitoare. Atunci o să vină fiecare sindicat cu o propunere concretă, astfel încât să existe o acoperire legală. După părerea mea, este obligatoriu ca programul de restructurare să îmbrace o formă legală. Nici asupra regimului de aşteptare nu s-a găsit o formă juridică. Prin restructurare trec şi minerii din Valea Jiului“. Discuţiile vor fi reluate joia viitoare. Această confirmare a făcut-o vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan, “Ieri s-a întâlnit comisia de negociere la nivel de ramură minieră. Negocierile vor continua, pentru că nu ne-am clarificat asupra unor puncte. La discuţii au mai participat sindicate din Valea Jiului, din domeniul extracţiei de neferoase, uraniu dar şi din Oltenia, de la Complexuri“, a spus Etăgan.

    Sindicatele cer răgaz

    Prin întâlnirea de ieri, practic se dorea ca în contractul încheiat la nivel de ramură, unele prevederi să sufere modificări. Aceste modificări ar fi trebui să opereze la prevederea privind asigurarea gratuităţii transportului de şi la locul de muncă, urmând să se menţioneze, dacă se cădea la pace, că se va suporta şi de către salariat, respectiv miner. Şi în ceea ce priveşte gratuitatea mesei calde situaţia ar fi trebuit să fie identică, cu excepţia unităţilor la care minerii lucrează în condiţii deosebite. Reprezentanţii SNLO au precizat că întâlnirea de ieri s-a încheiat cu o amânare, în condiţiile în care sindicatele au cerut un răgaz, pentru a medita mai bine asupra propunerilor venite din partea patronatului. Următoarea întâlnire va avea loc la Petroşani. În realitate, această amânare cerută de sindicate ar putea crea greutăţi administraţiei de la SNLO, în condiţiile în care azi a fost stabilită a avea loc negocierea contractului colectiv de muncă, discuţiile urmând a fi prevăzute într-un act adiţional.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: