spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicNegocierile colective în CEO vor continua!

    Negocierile colective în CEO vor continua!

    Sindicatele, administraţia şi inspectorii de muncă s-au dus încrezători, ieri, la şedinţa de conciliere, însă totul s-a dovedit a rămâne doar la acest nivel. Inspectoratul de Muncă a precizat într-un comunicat că FNME nu poate declanşa conflict colectiv de muncă.

    După ce FNME a declanşat săptămâna trecută conflictul colectiv de muncă, în această dimineaţă, liderii FNME, administraţia şi Inspectoratul de Muncă şi-au dat întâlnire la Divizia Minieră pentru a ajunge la un dialog, în cadrul şedinţei de conciliere. Administraţia a părut, înainte de discuţii, a fi fermă în declaraţii, cu atât mai mult cu cât s-au invocat anumite excepţii de procedură. „Suntem într-o situaţie în care administraţia îşi va menţine punctul de vedere, fiind şi anumite chestiuni de procedură. Vorbim de un conflict colectiv de muncă ce poate fi deschis doar de federaţiile reprezentative, la nivel de unitate. Va fi o excepţie pe care o vom ridica!”, a declarat Ruşeţ, înainte de discuţii.

    Mitrescu: „vrem menţinerea drepturilor”

    De la polul opus, prin Constantin Mitrescu, FNME susţine că se merge în continuare pe păstrarea drepturilor la nivelul anului 2014, în condiţiile în care se putea merge în ultimii doi ani şi pe o creştere salarială de 10%. „Să se rezolve problemele, noi dorindu-ne păstrarea drepturilor avute anul trecut. La indicatorii avuţi în ultimii 2 ani privind productivitatea muncii, în momentul de faţă s-ar cuveni foarte uşor o creştere salarială de 10%. Am cerut să păstrăm aceleaşi drepturi ca şi anul trecut, nu am cerut o creştere salarială”, a spus Mitrescu, printre altele.

    ITM Gorj: „Conflictul nu poate fi declanşat de FNME”

    În urma analizării situaţiei s-a ajuns la concluzia de către ITM Gorj că în conflictele colective de muncă la nivel de unitate, angajaţii sunt reprezentaţi de sindicatele reprezentative din unitate, potrivit legii. În plus, reprezentativitatea organizaţiilor sindicale la nivel de unitate este dată de numărul de membri de sindicat, ce reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor societăţii. Inspectorii de munca au mai apreciat că FNME nu poate declanşa conflictul colectiv de muncă, motiv pentru care urmează să se procedeze la continuarea negocierilor colective. Din tabăra administraţiei, conducerea CE Oltenia îşi manifestă în continuare disponibilitatea pentru continuarea negocierilor şi încheierea unui Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, aşa cum se arată în comunicatul de presă postat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: