spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicO nouă problemă la CEO?

    O nouă problemă la CEO?

    Rudi Bugă, președintele PRU Gorj, susține că administraţia Complexului Energetic Oltenia, se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte asigurarea banilor pentru plata salariilor către mineri și energeticieni.

    rudi-buga

    Preşedintele organizaţiei PRU Gorj, Rudi Bugă, a anunţat că are informaţii chiar de la reprezentanţi ai Diviziei Financiare, din cadrul CEO, care încearcă să găsească soluţii pentru plata avansului la salariu. Liderul PRU Gorj susţine că este inacceptabil ca o companie de asemenea dimensiuni să se confrunte cu probleme de acest gen. Potrivit lui Bugă, administraţia companiei ar trebui să fie mai mult preocupată de soarta societăţii, decât de probleme precum mutarea sediului la Bucureşti. „Acum o să le trebuiască banii de avansuri. Eu vă spun din surse sigure, că la momentul acesta nu sunt bani pentru salarii. Ştiu acest lucru de la oameni care lucrează în direcţia financiară pe care a condus-o Ciobotărică. Că până la data când vor trebui daţi e posibil să facă rost, e problema lor, dar, ca un mastodont ca CEO să-şi pună problema de salarii… deja a adus Complexul într-un moment în care nu mai văd care ar fi calea de ieşire din acest impas. Cu mutări de sedii, cu 3.000 de oameni afară, cu nu ştiu ce externalizări, nu se va rezolva nimic. Nu poate să iasă după atâta timp să ne spună concret ce are de făcut? Restul sunt simple zvonuri şi văd că le acceptă”, a mai precizat preşedintele PRU Gorj. Rudi Bugă a mai spus că în mod normal toată echipa care l-a ajutat pe fostul manager al CEO, Laurenţiu Ciurel, trebuia demisă, inclusiv actualul manager Laurenţiu Ciobotărică. Şeful PRU Gorj îi mai reproşează acestuia lipsa de comunicare şi faptul că nu prezintă clar care sunt obiectivele pe care şi le-a propus.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: