Acasa / Economic / O eventuală fuziune între Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia NU ar aduce beneficii

O eventuală fuziune între Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia NU ar aduce beneficii

O eventuală fuziune între Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia, aşa cum au în plan autorităţile, nu ar aduce beneficii nici pentru cei doi producători de energie, nici pentru stat şi nici pentru consumatori, însă ar anula toate şansele Hidroelectrica de a fi listată la bursă, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii Fondului Proprietatea.

Fondul este acţionar minoritar, cu 20%, la Hidroelectrica, restul titlurilor fiind deţinute de statul român, prin Ministerul Energiei.

“În primul rând, legalitatea acestei propuneri este foarte discutabilă. O alăturare de companii de această natură ar genera îngrijorări privind un posibil ajutor de stat şi ar fi anti-competitivă. În al doilea rând, simpla transferare a profitului Hidroelectrica către CE Oltenia nu reprezintă o soluţie pentru redresarea acestei din urmă companii. CE Oltenia se găseşte într-o situaţie nefericită, neputând să plătească certificatele verzi şi are nevoie de o restructurare profundă, care să aibă loc cât mai curând. Altfel, viitorul sau va fi sever afectat”, spun oficialii Fondului.

Fuziunea celor două companii nu are sens din perspectivă economică, pentru că acestea se află pe niveluri complet diferite de profitabilitate şi eficienţă. Ca atare, o fuziune nu ar face decât să reducă performanţa Hidroelectrica, anulând practic şansele companiei de a fi listată pe bursă, au completat ei.

“Niciun acţionar raţional nu ar susţine vreodată o asemenea distrugere de valoare. Mai mult decât atât, contribuţia Hidroelectrica la bugetul de stat prin impozitul pe profit şi dividendele plătite ar fi redusă semnificativ, poate chiar ar dispărea complet, provocând o gaură foarte mare în buget”, se mai arată în răspuns.

Reprezentanţii Fondului mai spun că nu au primit nicio informare oficială din partea Ministerului Energiei cu privire la această intenţie până în prezent: “Mai mult decât atât, nu avem cunoştinţă să fi fost discutat acest subiect la nivelul consiliilor de administraţie ale celor două companii”.

Cărbunele şi hidroenergia nu pot produce acelaşi nivel de profit, iar reunirea lor într-o singură companie cu siguranţă nu este o soluţie pentru supravieţuirea generării de energie pe baza de cărbune de-a lungul aşa-numitei perioade de tranziţie energetică, estimată să dureze pentru următoarele două sau trei decenii.

“Niciuna dintre cele două companii, dar nici statul, sectorul energetic din România sau consumatorii români, care sunt proprietarii finali ai acestor active, nu vor avea niciun fel de beneficii din întârzierea restructurării CE Oltenia pe seama reducerii profitabilităţii Hidroelectrica”, au încheiat oficialii Fondului.

Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vişan, a declarat recent că Hidroelectrica ar trebui să fuzioneze cu Complexul Energetic Oltenia pentru crearea unui mix energetic. Ideea a mai fost enunţată la începutul anului, însă Consiliul Concurenţei a atras atenţia că este ajutor de stat.

CE Oltenia va trebui să plătească în acest an 1,6 miliarde de lei pentru certificatele de emisii, după ce, anul trecut, a plătit 1,45 miliarde de lei după ce a accesat un credit cu garanţii de stat.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*