spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicŞef din CE Oltenia, la preluarea atribuţiilor

    Şef din CE Oltenia, la preluarea atribuţiilor

    Astăzi va avea loc prima întâlnire între administratorul Staţiunii Săcelu, Valentin Mogoe şi noul şef al Centrului de Pregătire şi Perfecţionare, Ştefan Cherciu, de la numirea acestuia în funcţie de către administraţia CE Oltenia. Cei doi şefi ai staţiunii au declarat că îşi doresc să aibă o bună colaborare, motiv pentru care la discuţiile de astăzi Cherciu va prelua noile atribuţii de la şeful său.

    La Staţiunea Săcelu, pregătirile sunt în toi şi asta ca urmare a faptului că pe 15 mai se doreşte a se deschide sezonul estival. Cum săptămâna trecută, noul şef numit de conducerea CE Oltenia, Ştefan Cherciu, şi-a preluat atribuţiile, mâine urmează a avea loc prima întâlnire între acesta şi administratorul Valentin Mogoe. Cum se ştie că între Adrian Tudor şi Valentin Mogoe nu a existat o colaborare foarte bună, noul detaşat la CE Oltenia speră să comunice bine cu reprezentanţii staţiunii. „Vreau să mă înţeleg bine cu domnul Mogoe, să colaborăm încât staţiunea să funcţioneze pe profit. Deja ne pregătim pentru deschiderea sezonului estival, facem lucrări de întreţinere, de reparaţii, încât la jumătatea lunii mai, staţiunea să fie pregătită pentru întâmpinarea turiştilor”, a explicat Ştefan Cherciu. Cu alte cuvinte, la întâlnirea din această dimineaţă, Cherciu va afla care vor fi atribuţiile la noul loc de muncă şi până unde va merge raportul de colaborare cu administratorul staţiunii. Conform administraţiei CE Oltenia, anul 2014 va însemna darea în folosinţă a noii cantine, după care, în 2015, studiul de fezabilitate ce se va realiza, va arăta care sunt punctele forte de atracţie pentru turişti, pe care şefii CE Oltenia trebuie să marjeze. Modernizarea hotelului, a bazei de tratament dar şi darea în folosinţă pentru turişti a unei piscine interioare cu apă caldă reprezintă alte priorităţi pentru administraţia CE Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: