spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicCE Oltenia îşi pune preşedinte în CA-ul Medservmin

    CE Oltenia îşi pune preşedinte în CA-ul Medservmin

    Social democratul Gheorghe Milosteanu va fi numit în şedinţa Consiliului de Administraţie de astăzi, în funcţia de director general la Medservmin. Cum Milosteanu a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, locul său va fi luat, conform unor surse, de către una din angajatele Departamentului Financiar –Contabilitate din cadrul CE Oltenia, Lavinia Cosneanu, aceasta ocupând, în prezent, funcţia de şef al Serviciului Contabilitate. Despre numirea lui Milosteanu în fruntea Medsermin s-a vorbit mult, cu atât mai mult cu cât acesta s-a aflat şi la un pas de numirea în funcţia de director general la Minprest. CE Oltenia este acţionar majoritar la Medservmin, deţinând un procent de 95% din acţiunile societăţii prestatoare de servicii. La ora actuală, Milosteanu se bucură de sprijinul liderilor social democraţi, funcţia de director la Centrul Maternal fiind cea pe care a ocupat-o de ani buni de zile. Despre Milosteanu, Cârciumaru are numai cuvinte de apreciere, în condiţiile în care îl vede ca făcând o echipă bună cu Vasile Râbu. „Consider că este o alegere bună, iar domnul Milosteanu este un om care are experienţă în actul de conducere, asemeni domnului Râbu. Împreună vor face o echipă ce va da rezultate bune în activitatea desfăşurată!”, a spus Cârciumaru. Întrebat cu privire la numirile pe funcţii, Cârciumaru susţine că este normal ca actuala guvernare să-şi pună oamenii în funcţii de conducere. În cazul lui Gheorghe Milosteanu, Cârciumaru spune că aici nu poate fi vorba despre o numire pe criterii politice întrucât Medservmin este o societate care prestează servicii medicale pentru salariaţii Complexului Energetic Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: