spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicPeste 200 de angajaţi, în fără plată

    Peste 200 de angajaţi, în fără plată

    Sistarea livrărilor de cărbune ale CE Oltenia către CET Govora, începând cu data de 14 iulie, va afecta şi activitatea Minprest. Astfel, decizia administraţiei CE Oltenia de a băga în şomaj tehnic cei peste 1200 de mineri, va face ca cei aproximativ 250 de angajaţi de la Minprest ce prestează lucrări către UMC Berbeşti să fie şi ei afectaţi. Conducerea Minprest a declarat vineri că: „dacă se va lua decizia de a se intra în şomaj tehnic, angajaţii vor intra în concediu fără plată. Nu vor intra toţi în fără plată, pentru că de o parte din aceştia va fi nevoie la PSI şi la întreţinere centrale termice. Există o clauză în contractul colectiv de muncă, încât atunci când CE Oltenia îşi întrerupe activitatea, noi să intrăm în concediu fără plată”. Reprezentanţii Minprest au mai precizat că există şi un dezavantaj, acela că nu se va mai încasa profitul pe partea de UMC Berbeşti, angajaţii nu vor mai avea venituri, fiind vorba şi de o problemă socială acolo. La ora actuală, Minprest nu înregistrează datorii la bugetul de stat, şi nici salariale. Conducerea CE Oltenia a decis în şedinţa de Directorat de vineri să sisteze livrările de cărbune către CET Govora, urmare a datoriilor pe care uzina de termoficare nu este interesată să le achite. Valoarea acestora este de aproximativ 1700 miliarde lei vechi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: